S-a dat startul programului de reabilitare termică pe fonduri europene. Pentru această etapă de finanţare, doar 68 de blocuri din Oradea, dintr-un total de peste 2.300, vor fi supuse unor lucrări ample, care vor avea rolul să le crească eficienţa energetică.

Pe raza municipiului Oradea se află 2.300 de blocuri, din care 32 au fost deja reabilitate prin programe guvernamentale şi cofinanţare locală. Acum, în Programul Operaţional Regional 2007-2013, s-a reuşit includerea altor 68 de blocuri, care vor beneficia de o serie de lucrări menite să crească confortul locatarilor, să reducă cheltuielile şi să îmbunătăţească aspectul urbanistic. Viceprimarul Mircea Mălan a subliniat faptul că, faţă de celelalte programe locale de reabilitare, acesta care se derulează pe fonduri europene are o condiţie suplimentară: realizarea unei creșteri a eficienței cu cel puțin 40%. "Se vor realiza lucrări de reabilitare termică a anvelopei clădirilor şi anume: izolarea termică a părţii opace a faţadelor; înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în bloc, cu tâmplărie termoizolantă (partea vitrată); închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor; termo-hidroizolarea acoperişului tip terasă, respectiv izolarea termică a planşeului peste ultimul nivel în cazul existenţei şarpantei; izolarea termică a planşeului peste subsol. Aceasta va fi cea mai bună formă de reabilitare termică care s-a făcut până acum în Oradea, pentru că, în urma ei, se realizează o creștere a eficienței cu cel puțin 40%", a explicat viceprimarul Mircea Mălan. Acesta a mai adăugat că, în Oradea, avem 2.300 de blocuri, pentru care, pentru programul POR, au fost realizate de către Primărie 120 de proiecte tehnice. Dintre acestea, doar în cazul a 68 de blocuri asociaţiile de locatari şi-au manifestat dorinţa de a derula astfel de lucrări. Pentru 22 dintre blocuri au fost deja semnate contractele de finanţare, iar, de câteva zile, pentru şase blocuri, cinci de pe strada Cazaban și unul pe strada Sf. Apostol Andrei, a şi fost desemnat constructorul. "Lucrările la cele şase blocuri reabilitate termic prin acest program au termen pentru execuție nouă luni, până în iunie 2015, lucrările fiind efectuate de firma SC Conpila SRL, în valoare de 1.674.203 lei", a precizat Dumitru Sim, expert comunicare. Totuşi există şi unele nemulţumiri, reprezentanţii Primăriei arătând că poate era mai bine ca în acest program să fie incluse instituţiile pubice. "Puteam să facem mai multe, să reuşim să convingem că e foarte important ca aceste contracte să se deruleze. Ar fi trebuit să mergem mai mult să discutăm cu proprietarii, să reuşim să-i convingem, la final, ce pierd", a subliniat viceprimarul. De asemenea, un alt impediment e legat de faptul că persoanele juridice nu beneficiează de facilităţile fiscale oferite de către persoanele fizice. "Am avut situaţii în care asociaţia plătea 42.000 lei, iar pentru spaţiul comercial, agentul plătea 46.000 lei. E imposibil să convingi pe cineva să facă această investiţie", a precizat Mircea Mălan. Pentru cei care nu vor dori să participe la acest program de reabilitare sau nu au posibilitatea financiară, administraţia locală a instituit o taxă de reabilitare. În medie, pentru un apartament cu două camere, se va achita de către proprietar 2.500 de lei. Iar în cazul în care se merge până la lucrări mai complexe, cum ar fi închiderea balcoanelor, şarpantă extinsă etc., se ajunge şi la 4.000 de lei/apartament cu două camere.