Fără îndoială, în perioada comunismului, Biserica a fost îngrădită, cadrul de manifestare a acestei instituţii esenţiale dintr-un stat civilizat fiind limitat la chestiuni pur formale, departe de spiritul profund al credinţei; în afară de lăcaşul propriu-zis şi eventual de reşedinţa preoţilor, toate celelalte bunuri imobile (clădiri, terenuri, păduri) fiind trecute treptat în proprietatea statului. Ne amintim cu toţii că în România erau doar şapte culte legal recunoscute, celelalte desfăşurându-şi activitatea în clandestinitate, asemeni unor secte de eretici. Odată cu "întorsătura" din decembrie 1989, tot ceea ce înainte fusese interzis, acum devenea deosebit de ispititor, iar orice orientare (religioasă, culturală, sexuală sau de orice altă natură), bună sau rea, dobândea privilegii prin simplul fapt că dovedea că n-a fost acceptată de fostul regim. "Este democraţie!", spuneau cu emfază în 1990 şi cei surprinşi fără bilet în tramvai, şi aceia care erau blamaţi în vechiul regim, pentru că încercaseră să trecă fraudulos frontiera de stat, chiar şi cei care treceau pe roşu sau care făceau petreceri zgomotoase în apartamentele de la bloc, tulburând odihna a zeci sau sute de vecini. Dacă prima etapă de "democraţie" românească postdecembristă a fost a eliberării energiilor încătuşate în cadrul strâmt al "democraţiei populare", a urmat apoi etapa (caracterizată prin dictonul latin "restitutio in integrum") reparării tuturor nedreptăţilor cauzate de regimul comunist. Opinăm că această "repunere în starea iniţială" a fost gândită superficial, în primul rând pentru că, deşi, în esenţă, se voia o îndreptarea a abuzurilor regimului comunist în materia proprietăţii imobiliare, actele normative de reglementare, atât forma iniţială, cât mai ales modificările succesive aduse acestora, au deschis calea unor revendicări de bunuri imobiliare chiar în baza unor acte vechi de sute de ani. Astfel, în timp, şi aici s-a afirmat o dublă măsură, care crea posibilitatea unei perpetue discriminări pozitive pentru bisericile tradiţionale maghiare, care, astfel, aveau deschisă calea să revendice clădiri şi terenuri de care fuseseră deposedate, cu respectarea legilor de atunci, fie în perioada Imperiului Habsburgic (înainte de 1867), fie în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918). Urmărind cu consecvenţă principiul "politicii paşilor mărunţi", reprezentanţii bisericilor Reformată şi Catolică au reactivat tot felul de structuri ecleziastice (Statusul Romano-Catolic, Capitlu, abaţii şi ordine călugăreşti demult uitate), pe care le-au direcţionat să ceară în nume propriu retrocedarea unora dintre cele mai importante clădiri din Transilvania, dar şi a multor mii de hectare de terenuri agricole şi păduri. În Oradea, tot în acelaşi spirit, nu doar Biserica Romano-Catolică a revendicat clădiri importante şi proprietăţi funciare, ci şi Ordinul călugăriţelor Ursuline, Ordinul Premonstratens, dar şi Abaţia călugărului Fejes Rudolf Anzlem. În municipiul în care capul Bisericii Reformate înfierează "expansiunea ortodoxiei asupra celorlalte culte", mai ales asupra celor ungureşti - zice "Preasfinţia Sa" (merită evidenţiat că în Oradea atât primarul, cât şi viceprimarii sunt catolici) - toate cultele au beneficiat de bunele intenţii ale adinistraţiei publice. Mă rog, Bisericii Ortodoxe i-a cam sărit rândul până acum (în 2007 se pare că va primi 15 mld. lei vechi pentru Catedrală), dar, în primul rând, catolicii şi reformaţii (vezi H.G. nr. 1.334/2000 prin care s-a completat O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România - adoptată de Guvernul Isărescu pentru a duce la îndeplinire angajamentele asumate în faţa UDMR) au primit imobilele Liceului "Ady Endre" şi fostului "Grup Şcolar" (remarcabil "non-combatul" primăriei, care n-a cerut revocarea unui act administrativ care modifică o lege!), mai apoi şi Muzeul Ţării Crişurilor. Când îi vedem pe catolicii de rit vestic cât de bine colaborează în Oradea cu cosangvinii lor reformaţi, ne amintim că pe fondul Reformei religioase, în 1557, calviniştii au fost cei care au dezgropat osemintele Sf. Ladislau înmormântat aici, în oraşul pe care el îl întemeiase aproape de vatra cetăţii lui Menumorut (stră-străbunicul celui care îi încreştinase pe cei care au îngrozit întreaga Europă cu barbaria lor) şi au... jucat fotbal cu ţeasta lui, deşi pe atunci fotbalul încă nu se inventase. În anul electoral 2004, cultele protestante (recunoscute ca având un bun control asupra voturilor enoriaşilor) au fost în atenţia deosebita a administratorilor oraşului. Acum, când peste tot în lumea civilizată se vorbeşte despre ecumenism, ca despre un curent de concilere a bisericilor creştine, odată în plus aceste nuanţe arată că evoluţia societăţii româneşti se înscrie pe direcţia bună, numai că aici... sensul este greşit.