Reunită la data de 27 octombrie 2005 în Adunare Generală Extraordinară, Filiala Bihor a Uniunii Generale a Industriaşilor din România UGIR 1903 şi-a desemnat o nouă conducere şi a luat decizia de relansare a activităţii. Acest eveniment survine după o lungă perioadă de inactivitate a filialei, generată de lupta pentru putere şi conflictul de interese existente la nivelul conducerii anterioare, care au avut ca şi consecinţă scăderea dramatică a numărului de membri. Problematica actuală a economiei româneşti impune ca o necesitate creşterea puterii de reprezentare a corpului patronal, a dezvoltării şi închegării la nivel legislativ şi de acţiune a relaţiilor dintre organizaţiile patronale şi puterile statului. De aceea, UGIR 1903 intenţionează ca prin programele şi acţiunile pe care le va desfăşura să asigure o campanie pentru reconsiderarea imaginii patronului în societatea română. Prezent la Oradea, Stelian Dorobanţu, director general al UGIR 1903, a declarat că Uniunea Generală a Industriaşilor din România Uniunea reprezintă o forţă între organizaţiie patronale naţionale datorită numărului şi importanţei membrilor săi, care duc mai departe o tradiţie a activităţii patronale de peste 100 de ani. În momentul de faţă, UGIR 1903 reuneşte 82 de organizaţii patronale, are peste 11.000 de membri care asigură peste 2,9 milioane locuri de muncă şi este singura confederaţie de tip european cu structură de ramură şi acoperire teritorială. Ales în unanimitate de către Adunarea Generală Extraordinară în funcţia de preşedinte al UGIR 1903 Bihor, Viorel Micula, preşedintele Grupului de firme European Drinks, şi-a asumat un ambiţios plan de acţiune în care îşi propune constituirea unui sistem propriu de servicii, o mai bună reprezentare în comisiile de dialog social la nivel judeţean dar şi înfiinţarea la Oradea a unui Centru de Finanţări şi Afaceri şi a "Clubului Industria". Nu în ultimul rând, noul preşedinte al UGIR 1903 Bihor intenţionează să încheie un protocol de parteneriat cu federaţiile sindicale şi parteneriate cu organizaţiile patronale regionale din Germania, Federaţia Rusă şi Australia şi să contribuie la elaborarea unei strategii de dezvoltare economico-socială în plan regional împreună cu administraţia locală. De asemenea, pe baza unui parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, se va organiza anual un eveniment expoziţional major sub genericul "Fabricat în România". "În calitate de preşedinte al filialei judeţene, dar şi ca vicepreşedinte al UGIR 1903, vă promit că Bihorul va deveni motorul mişcării patronale din România", a declarat preşedintele European Drinks, precizând că se va implica, alături de membrii conducerii executive a organizaţiei, pentru unificarea mişcării patronale la nivelul judeţului şi creşterea numărului de membri ai filialei la peste 450, reprezentând peste 80% din economia Bihorului. În acelaşi timp, se va urmări dezvoltarea bazei tehnico-materiale a filialei, care va beneficia până la finele anului de un sediu adecvat. Din noua conducere a UGIR 1903 Bihor mai fac parte, ca vicepreşediţii, Adrian Florin Rotar, reprezentant al S.C. Hiperion S.A. Ştei, şi Vasile Fonoage, reprezentant al S.C. Romcolor S.A. iar Comitetul executiv este format din Sorin Păsulă - reprezentant al S.C. Sinteza S.A., Ioan Gădălean - reprezentant al S.C. Cesal S.A., Mircea Boroş - reprezentant al S.C. Lemira S.A. şi Mihaela Mocanu - reprezentantă a S.C. Transilvania General Import-Export S.R.L.