În timp ce Compania de Apă Oradea anunţă că a fost semnat primul contract pentru lucrările de extindere şi modernizare a reţelelor de apă, proiect finanţat în cadrul Fondului de coeziune, comuna Biharia insistă să demareze procedurile în instanţă pentru a ieşi din acest proiect.

Lucrurile pentru proiectul Aparegio sunt departe de a se limpezi. Nemulţumiţi de costurile ridicate la care s-ar ridica facturile la apă, comuna Biharia a decis să renunţe ca pe raza localităţilor din subordine să se mai deruleze proiectul de introducere a reţelelor de apă, în valoare de 5,8 milioane euro. Biharia a devenit alături de alte administraţii locale din judeţul Bihor - Oradea, Beiuş, Tinca - şi cele din Zona Metropolitană Oradea - Sântandrei, Palota, Girişu de Criş, Tărian, Nojorid, Oşorhei, Alparea şi Fughiu - membre ale asociaţiei Aparegio, care a facilitat accesul la fonduri europene, în valoare de 102 milioane euro pentru înlocuirea reţelelor de apă şi canalizare. La scurt timp, comuna Biharia a realizat că toate costurile implementării unui astfel de proiect sunt prea mari şi a decis retragerea din program. Lucrul acesta nu a putut fi acceptat, Primăria Oradea, Compania de Apă Oradea şi celelalte administraţii implicate temându-se de suspendarea proiectului. Dacă iniţial, răzmeriţa din vară de la Biharia a fost privită cu detaşare, edilul orădean şi directorul CAO dând asigurări că nu se întâmplă nimic dacă Biharia iese din proiect, acum, când acesta este în derulare, fiind demarate primele lucrări, membrii Aparegio au realizat riscurile la care se expun prin această "dezertare". Astfel, Adunarea Generală a Acţionarilor din Aparegio a respins prin vot retragerea comunei din asociaţia de dezvoltare intercomunitară. În acest context, comuna Biharia a demarat procedurile pentru ca acest conflict să fie tranşat de instanţa de judecată. „Zilele următoare vom înregistra la Judecătoria Oradea o acţiune prin care cerem anularea Hotărârii Aparego prin care respingea cererea de retragere din asoţiaţie", ne-a declarat avocatul Cristian Rus. De asemenea, la începutul acestei săptămâni, a avut loc procedura prealabilă de conciliere la care a fost invitată CAO şi Primăria Oradea pentru acţiunea de renunţare la contractul de delegare încheiat cu Compania de Apă. La această întâlnire, reprezentanţii CAO şi ai Primăriei au lipsit. Cu toate acestea, cei prezenţi, în frunte cu reprezentanţii Asociaţiei Pro Democraţia, au dezbătut problemele pe care acest proiect le ridică. „Un consilier local a atras atenţia că în comună s-au derulat, din fonduri europene, lucrări de asfaltare. Potrivit procedurilor, timp de cinci ani nu au voie să se facă spargeri, iar lucrările de canalizare presupun astfel de lucrări", ne-a declarat Adrian Şimon, reprezentant ADP.

De asemenea, costurile la facturile de apă sunt cele care îi sperie cel mai mult pe locuitorii din Biharia. Totodată, potrivit calculelor făcute de către specialişti, costurile pentru introducerea reţelelor în comună sunt de zeci de ori mai ridicate decât dacă aceste investiţii ar fi fost făcute de către comunitatea locală.