Născut la 1 Aprilie 1940, Gheorghe Pituţ este unul dintre puţinii poeţi din Ţara Beiuşului care s-a remarcat prin valoarea operei sale. Deşi a plecat de timpuriu de acasă, poetul a rămas în permanenţă legat de meleagurile natale. Pitut a scris poezie, proză şi a tradus din lirica germană, opera sa, de o incontestabilă valoare, însumând douăzeci de volume, unele publicate postum, întregind patrimoniul cultural românesc. Gheorghe Pituţ a trecut în eternitate la 6 iunie 1991, dormindu-şi somnul de veci în Cimitirul Bellu, alături de atâtea alte mari nume ale spiritualităţii româneşti.

Luni 6 iunie, în Parcul central din Beiuş, la bustul poetului, a fost săvârşită o slujbă de pomenire la care au participat unii membri ai familiei lui Pituţ, printre care şi fratele poetului, părintele Ioan, primarul Adrian Domocoş, Anca Banda, conducătoarea Casei de Cultură Beiuş, vechi prieteni şi apropiaţi ai ilustrului dispărut, precum şi elevi ai şcolilor din urbe. Maria Horge, Nicolae Brânda şi părintele Ioan Pituţ au evocat personalitatea şi creaţia marelui poet bihorean, iar primarul Adrian Domocoş a precizat că-şi va ţine promisiunea de a da Parcului central numele poetului din Sălişte de Beiuş, cel mai probabil din toamna acestui an, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare. Elevii prezenţi la eveniment au susţinut un recital de poezie, după care membrii familiei Pituţ, reprezentanţii administraţiei locale şi ceilalţi participanţi au depus coroane şi jerbe de flori la monumentul lui Gheorghe Pituţ.