Beiuş - O Zi a Eroilor, două festivităţi
La Beiuş, pentru că nu încap două săbii în aceeaşi teacă, asta, ca să ne adaptăm discursul la limbajul cazon, deşi, de fapt, nu e vorba săbii, ci de cei care vorbesc în numele Crucii, am avut parte, joi, 2 iunie, la Înălţarea Domnului, praznic asociat pomenirii Eroilor Neamului, nu de una, ci de două festivităţi! Prima s-a desfăşurat pe platoul din faţa Monumentului Vânătorului de Munte, iar cea de-a doua, în Cimitirul Eroilor.
Întâi, întreaga coloană s-a deplasat de la Primărie spre Monumentul Vânătorului de Munte, unde protopopul greco-catolic Ioan Mada, secondat de parohul reformat Reman Elek, a oficiat o slujbă de pomenire a Eroilor Neamului. Manifestarea dedicată celor care şi-au dat viaţa pentru Patria-Mamă a continuat cu discursurile comandantului garnizoanei Beiuş, lt. col. Mihai Sopota, şi primarului Adrian Domocoş. A urmat ceremonialul depunerii de coroane şi jerbe de flori, parada militară, după care, cu mic, cu mare, participanţii la festivităţi au urcat spre Cimitirul Eroilor. Acolo, după un Te Deum săvârşit de un sobor de preoţi ortodocşi, în frunte cu protopopul Ioan Nat Balint, lt. col. r. Gheorghe David, prof. dr. Sorin Cuc şi veteranul de război Ioan Miclo au evocat eroismul şi jertfa ostaşilor români de-a lungul istoriei, în special în ultimele două veacuri. S-au depus coroane de flori atât la Monumentul Eroilor Români, cât şi la cel al Eroilor Sovietici din cel de-al Doilea Război Mondial. În concluzie, am "reuşit" să ne prezentăm dezbinaţi în faţa istoriei, la căpătâiul bravului Ostaş Român, parcă pentru a-l obliga să ne privească trist, cu ochii umeziţi de lacrima durerii provocate de dezbinarea fiilor săi. Dar, ca să terminăm într-un ton optimist, salutăm civismul exemplar al parohului reformat maghiar Reman Elek, cel care a ţinut să participe la slujba de pomenire a Eroilor Patriei comune.



Canoanele bisericesti spun ca sa nu se slujeasca cu ereticii. Erezii amintim si filioque, azima, purgatoriul etc. Autorul a uitat sa specifice acest aspect. Inca ceva Dan Ispas era mare anti greco-catolic iar acum de cand si-a bagat mana in \"averile\" retrocedate a uitat si ... a trecut de cealalta baricada. FELICITARI.
Canoanele bisericesti spun ca sa ne se slujeasca cu ereticii. Erezii amuntim si filioque, azima, purgatoriul etc. Autorul a uitat sa specifice acest aspect. Inca ceva Dan Ispas era mare anti greco-catolic iar acum de cand si-a bagat mana in "averile" retrocedate a uitat si ... a trecut de cealalta baricada. FELICITARI.