Beiuş - Cetăţenii în case, oficialităţile la festivităţi!
Deşi Ziua Naţională a picat joia, zi de târg la Beiuş, frigul şi, mai ales, criza i-au ţinut pe beiuşeni în case, locuitorii urbei de pe Crişul Negru preferând căldura propriilor cămine şi programele tv frigului înţepător şi festivităţilor din Sala Mare a Primăriei ori celor de pe platoul din faţa Monumentului Martirilor Bihorului, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş.
În cele două locaţii menţionate a fost, însă, o aglomeraţie de reprezentanţi ai administraţiei, ai instituţiilor publice şi chiar ai unor firme private, în îmbulzeala pomenita zărind şi câţiva primari din comunele limitrofe, aceştia preferând să nu sărbătorească Ziua Naţională printre consătenii lor, ci, în calitate de "uspătoi", la Binş. În Sala Mare a Primăriei au avut loc şedinţa festivă a Consiliului Local dedicată aniversării a 93 de ani de la Marea Unire şi spectacolul prezentat de Ansamblul "Muguri şi mlădiţe de tezaur" al Casei de Cultură Beiuş. Cea de-a doua parte a festivităţilor aniversare a avut loc în Parcul Central, în faţa Monumentului Martirilor Unirii, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş. După Imnul de Stat, au urmat cele două ceremonii religioase, de-acum "tradiţionale", una oficiată de preoţi ortodocşi, iar cealaltă, de confraţii lor greco-catolici şi reformaţi, asta ca "exemplu" de frăţietate şi de unitate, exemplu dat celor prezenţi chiar în faţa monumentului ce imortalizează jertfa comună, pentru Patrie şi Neam, a unui greco-catolic - Ioan Ciordaş şi a unui ortodox - Nicolae Bolcaş! Au fost şi oaspeţi de onoare, printre aceştia remarcându-i pe senatorul Cornel Popa, deputatul Nicolae Jolţa şi consilierul judeţean Viorel Iuhas. În scurtele cuvântări ţinute la ceas aniversar, profesorul Dan Ispas, directorul NAŢIONAL TV Beiuş, a vorbit despre importanţa dezvoltării economice, prin crearea de locuri de muncă aici, acasă, ca unică soluţie pentru refacerea unităţii unui popor aflat în pragul disoluţiei provocate de emigraţie, iar primarul Adrian Domocoş a trecut în revistă câteva dintre realizările administraţiei locale, precizând că, odată finalizate lucrările de reamenajare a Parcului Central, acesta va purta numele marelui poet contemporan Gheorghe Pituţ, fiu al acestor locuri. După ceremonia depunerii de coroane la Monumentul Martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş a urmat un nou moment artistic, susţinut tot de tinerii artişti îndrumaţi, la Casa de Cultura Beiuş, de Anca Banda, director al instituţiei menţionate.
Finalul ceremoniei aniversare dedicate Zilei de 1 Decembrie a fost marcat prin tradiţionala Horă a Unirii, urmată de parada militară.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.