Beiuș - zona industrială - Alt incendiu, aceleași probleme
În urmă cu doi ani, când fabrica de ciocolată din Beiuș era mistuită de un puternic incendiu, petrecut într-o zi de duminică, pe 7 iulie 2013, avertizam că autoritățile locale nu au reușit să amenajeze un veritabil parc industrial, cu toate utilităţile necesare unui asemenea spațiu, inclusiv hidranţi.
Din păcate, situația nu s-a schimbat semnificativ nici după doi ani, iar inevitabilul s-a produs: marți, 14 aprilie, la ora 8:23, pompierii beiușeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie ce aparținea firmei ABIA UZZIEL și care se găsea pe strada Pandurilor, la nr. 27, într-o zonă cu mai multe depozite și mici întreprinderi, vizavi de gară. Și de această dată, hidranții nu au fost de folos, debitul acestora fiind insuficient acțiunii pompierilor!
După cum declara mr. Radu Gozar, comandantul Secției de Pompieri Beiuș, la fața locului s-a deplasat imediat o gardă formată din două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, pompierii reușind să localizeze și să stingă incendiul în limitele găsite. Comandantul Gozar a mai precizat că, din păcate, după numai 15-20 de minute a fost necesară trimiterea a încă două autospeciale la incendiu, deoarece hidranții din zonă nu aveau debitul necesar pentru stingerea focului. În aceste condiții, două mașini de pompieri au navetat între alte surse de apă din oraș și autospecialele implicate în stingerea incendiului, ceea ce, firește, a îngreunat eforturile pompierilor beiușeni!
Cu toate aceste neajunsuri - cronice, după cum constatam! - pompierii au reușit să evite apariția de victime omenești, chiar dacă și să limiteze pagubele materiale la nivelul magaziei în cauză. Totuși, după cum sublinia interlocutorul nostru, pagubele materiale au fost însemnate, după estimarea preliminară a proprietarului firmei fiind vorba despre câteva sute de mii de lei.
Cât privește cauza incendiului, aceasta urmează să fie stabilită împreună cu organele de poliție, o anchetă fiind deschisă în acest sens. Mr. Radu Gozar a mai spus că ar fi posibil ca un scurtcircuit să fi provocat incendiul, dar sunt analizate și alte piste.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.