Un tânăr în vârstă de 33 de ani şi-a pierdut viaţa, joi seara, după ce a intrat într-un stâlp în timp ce conducea cu viteză neadaptată. În ciuda eforturilor medicilor ajunşi la faţa locului, el nu a mai putut fi salvat.

Potrivit informaţiilor transmise de comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, accidentul s-a produs joi, 9 iulie a.c., la ora 22.17, pe B-dul Felix din localitatea bihoreană Sânmartin. „Un bărbat de 33 de ani, din Oșorhei, în timp ce conducea o motocicletă pe direcția Hidișel - Oradea, nu a adaptat viteza de deplasare pe un sector de drum cu o uşoară curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă spre partea dreaptă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, iar apoi a fost proiectat pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei a suferit leziuni care i-au provocat decesul”, a declarat comisarul şef Alina Fărcuţa. Deşi medicii ajunşi la faţa locului au încercat să îl resusciteze, nu au mai putut face nimic pentru tânărul de 33 de ani. Polițiștii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene – Serviciul Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.