Timp de trei ani consecutiv Primăria Oradea a încheiat contracte în valoare de 1 milion de lei pentru achiziţia a 1.447 de bănci de odihnă cu care a împânzit oraşul. O iniţiativă lăudabilă, însă la nici un an de la montare, băncile de 700 lei/bucata aduc aminte de nişte relicve ale unor timpuri de mult trecute. La degradarea lor, un important aport l-au adus şi orădenii necivilizaţi care le zgârie sau le distrug.

Epopeea băncilor de odihnă din schelet metalic şi cu spătar şi şezut de lem lăcuit a început în 2010. Atunci Primăria Oradea a achiziţionat la preţul de 299.893 lei, 474 bănci. Valoarea unitară a achiziţiei este de 632 lei/bucată. Firma câştigătoare a fost SC Ziegler România, în contract fiind trecut ca şi subcontractor firma SC Braumaserv. Termenul de garanţie pentru feronerie şi cadru era 24 de luni, în timp ce pentru partea lemnoasă de 12 luni. În Parcul 1 Decembrie au fost montate 209 bănci de odihnă, care azi, se află într-o avansată stare de degradare. Aceeaşi situaţie a putut fi constată şi acum un an, chiar înainte de expirarea termenului de garanţie. Cu toate că specialiştii Direcţiei tehnice din cadrul Primăriei Oradea au constat starea proastă a meterialului lemnos, în 2011 au mai achiziţionat un lot asemănător de alte 529 bănci, pe un contract de 314.860 lei, cu firma Lavitex Prod. Din acest lot, unde o bancă costă 595 lei/bancă, 25 au fost montate pe bancheta pietonală amenajată pe tronsonul Podul Ferdinand - Centrul de Calcul. La un an de la montarea lor, făcută chiar în prezenţa directorului adjunct Emil Benţan, întreaga structură de lemn prezintă semne de degradare, lacul utilizat dispărând şi lăsând loc doar lemnului care prezintă deja semne de carii şi crăpături. În mod ciudat, deşi ar putea beneficia de perioada de garanţie, funcţionarii Primăriei nu s-au obosit să demareze încă procedurile, de reparare. În condiţiile în care, specialiştii Direcţiei tehnice au constat aceste vicii de calitate, în acest an, în cursul lunii mai firma Lavitex Prod mai primeşte un contract de 299.708 pentru furnizarea de 430 de bănci de odihnă cu spătar, respectiv 10 fără spătar. Mai mult, dacă în 2011 perioada de garanţie pentru partea de lemn era de 48 de luni, acum, după ce un întreg oraş a putut să constate calitatea materialelor, perioada de garanţie a fost redusă la partea de lemn la 36 de luni. În ce priveşte Parcul 1 Decembrie, unde perioada de garanţie a exprirat, lucrările de reparare vor fi încredinţate firmei căreia i s-a concesionat parcul. În ce priveşte lotul livrat de Lavitex Prod, conducerea Direcţiei tehnice promite că va înştiinţa firma pentru a executa lucrările în perioada de garanţie. "Lemnul e lemn, nu ţine vopseaua pe ele", a fost explicaţia oferită de Emil Benţan directorul adjunct al Direcţiei Tehnice.