Sâmbătă, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", a avut loc o întrevedere la care au participat reprezentanţi ai dascălilor, ai ISJ Bihor şi ai comitetelor de părinţi. În cadrul întâlnirii au fost discutate probleme legate de eficienţa şi corectitudinea examenului pe care elevii îl susţin la absolvirea liceului.

Dorel Luca, inspector şcolar general al ISJ Bihor, a criticat în cadrul conferinţei atât numărul foarte mare de elevi care recurg la copiat în examene, dar şi problemele cu care se confruntă tagma dascălilor. "Din păcate, prea mulţi profesori privesc examenele de Bacalaureat doar ca pe o alternativă de a-şi rotunji veniturile. Cred că suntem cu toţii familiarizaţi cu aşa-numitele protocoale de Bac, pe care părinţii trebuie să le achite pentru gustările şi răcoritoarele pe care examinatorii şi supraveghetorii le consumă în timpul probelor, dar care în anumite instituţii de învăţământ au ajuns la sume astronomice", a declarat Luca. În opinia şefului ISJ Bihor, elevii pornesc într-o goană pentru note mari la examene care să le asigure admiterea în facultăţi, dar că mijloacele prin care se ajunge la acest deziderat alterează complet scopul examenului. "Există momente penibile în timpul examinărilor când toţi elevii simt nevoia urgentă să meargă la toaletă şi brusc grupurile sanitare se umplu cu fiţuici şi manuale ascunse sub haine. Există mai nou în librării chiar şi fiţuici gata tipărite de dimensiuni foarte reduse. În acelaşi timp, un elev silitor care poate are emoţii şi ia o notă mai modestă de 7 sau 8, dar nu trişează, este depăşit de valul celor iscusiţi la copiat, care iau note peste 9 la toate probele", a mai adăugat Luca.

Diploma care îi conferă unui elev de clasa a XII-a statutul de absolvent de liceu îşi pierde astfel din prestigiu şi credibilitate, când toţi învăţăceii aleargă după patalame de la diferite facultăţi.