Averile consilierilor judeţeni la discreţia alegătorilor
Consilierii judeţeni mai au până duminică termen să-şi facă publice declaraţiile de avere şi interes, cum acest termen expiră într-o zi nelucrătoare, consilierii vor primi o dispensă până luni, 7 iulie. Până ieri, dintre cei 34 de consilieri 13 dintre ei nu şi-au făcut publice propriile averi. Restanţier la completarea formularului prevăzut de lege este şi Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
În top la declaraţii
Dacă în mandatul precedent consilierii UDMR erau ultimii când era vorba să-şi facă publice propriile averi, de această dată din cei nouă reprezentanţi ai UDMR în CJ Bihor, doar unul nu aveau ieri postat pe site-ul www.cjbihor.ro propriile declaraţii. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Bihor Kiss Alexandru, a demonstrat în cei patru ani de mandat că poţi îmbina cu succes o funcţie publică cu afacerile personale. Din cele 14 terenuri deţinute în prezent, 10 au fost dobândite după 2004, an în care a preluat conducerea şefiei Consiliului Judeţean. Kiss deţine, conform declaraţiei sale de avere completată pe data de 23 iunie a.c., la Paleu şi Uileacu de Beiuş teren agricol în suprafaţă de 3,3 ha, iar în intravilan deţine 40 de ha, din care 28 la Paleu şi 1,1 ha în Oradea. În plus, mai deţine la Paleu un teren extravilan de 1,1 ha. În Oradea, vicepreşedintele CJ Bihor este proprietarul a trei case de locuit, o casă de vacanţă la Paleu, iar la Uileacu de Beiuş, o altă casă. Acesta este proprietarul unui Mercedes Benz şi al unei rulote. Anul trecut a vândut un spaţiu comercial situat în Oradea, încasând 450.000 euro. Conform declaraţiei de avere, Kiss deţine părţi sociale la 12 societăţi comerciale, iar dintre acestea 10 au beneficiat şi de sume importante de bani acordate de Kiss sub formă de împrumut. La capitolul datorii, acesta doar în acest an a obţinut credite în valoare de 665.860 CHF, la care se adaugă şi o altă datorie de 550.000 euro. În calitate de preşedinte al CJ Bihor, a încasat 65.409 lei, iar din venituri din chirii alte 64.666 lei.
Consilierul personal al lui Kiss, Szabo Odon are în continuare o situaţie locativă incertă. În mandatul precedent acesta nu a reuşit, conform declaraţiei sale de avere, să-şi cumpere niciun apartament. El deţine un teren intravilan în Oradea în suprafaţă de 0,2 ha şi a moştenit o treime dintr-o casă de locuit şi un apartament în judeţul Sălaj. În calitate de salariat al Muzeului Ţării Crişurilor, el a obţinut un venit anual de 19.625 lei, în timp ce indemnizaţia de consilier judeţean s-a ridicat la 14.994 lei, probabil cea mai mare sumă acordată unui consilier. În timp ce un consilier judeţean nu obţine mai mult de 500 lei/lună, Szabo a încasat în medie lunar 1.250 lei/lună. Colegul său de partid, Lorincz Francisc, paroh-protopop în Parohia Romano-Catolică Oradea, este proprietarul a 313 mp teren intravilan pe strada Roman Ciorogariu, tot la această adresă devenind în 2007 şi 2008 proprietarul a două apartamente. Protopopul romano-catolic mai deţine un BMW, precum şi un Renault, iar venitul său anual se ridică la 23.802 lei.
Democrat-liberalii nu s-au grăbit să-şi declare averile
Din cei nouă consilieri judeţeni ai PD-L, doar patru şi-au completat declaraţiile de avere. Potrivit ultimei declaraţii, în perioada în care a fost vicepreşedinte al CJ Bihor, Ştefan Seremi a reuşit să-şi rotunjească averea cu trei noi suprafeţe de teren. Acesta deţine la Sânmartin un intravilan de 2.486 mp, la Vârtop - 476 mp, un teren agricol de 76.100 mp la Inand şi o păşune la Roşiori de 32.000 mp. Acesta deţine din 2000 o casă de locuit la Sânmartin şi un autoturism Mazda. Seremi deţine acţiuni la Petrol Sub SA Balc, precum şi părţi sociale la societăţile Ecokapa SRL, Goldenber SRL, Goldengriff şi Lisera SRL. De asemenea, fostul vicepreşedinte al CJ Bihor este proprietarul a 300 de oi şi 40 de familii de stupi. În calitate de vicepreşedinte al CJ, Seremi a încasat un salariu de 41.453 lei/an. Celălalt fost vicepreşedinte, Gavrilă Ghilea, deţine în Oradea un teren intravilan în suprafaţă de 673 mp şi unul agricol de 4,3 ha. De asemenea, din 2006 deţine la Bălnaca 1,1 ha teren, iar la Sânmartin, alţi 1.900 mp. Ghilea deţine în Oradea trei clădiri, uitând să precizeze în ce categorie intră. Anul trecut a vândut un apartament în Timişoara încasând 75.000 euro. Cu toate acestea depozitele sale trecute în declaraţie sunt mai vechi de 2007, în prezent având, conform declaraţiei sale de avere, 68.000 lei şi 20.000 euro. Totodată, Ghilea este acţionar la trei firme: SC Construcţii Bihor, SC Carolina Const şi SC Oviserga Prest. În ultimul an a încasat de la CJ Bihor 41.467 lei, venitul său rotunjindu-se şi cu banii obţinuţi din dividente, alţi 25.300 lei.
Surpriza Bar
Dintre consilierii PSD, Mihai Bar are deja actualizată declaraţia de avere. Conform acesteia, familia acestuia deţine în 1 Mai un teren agricol în suprafaţă de 770 mp, precum şi o casă. De asemenea, în Oradea familia Bar mai deţine şi un apartament în suprafaţă de 90 mp. Liderul PSD Bihor deţine un autoturism Renault fabricat în 2005. Conform declaraţiei de avere completată pe 2 iulie, Bar deţine un depozit deschis în 2007 în valoare de 40.000 lei. Totodată, Bar are acţiuni la SC Vulturul Negru. Munca la partid pare să-i ocupe tot timpul, motiv pentru care Mihai Bar nu are niciun alt loc de muncă remunerat, aşa că, aşa cum scrie în declaraţia sa de avere, Bar este singurul consilier care în ultimul an nu a încasat niciun leu. În schimb, soţia sa are un venit anual de 100.000 lei. Consilierul social-democrat Alexandru Retegan deţine în Oradea un teren intravilan în suprafaţă de 1.000 mp şi un teren extravilan la Vadu Crişului în suprafaţă de 2.877 mp. Familia Retegan mai deţine în coproprietate un intravilan de 4.000 mp, un teren extravilan de 7 ha şi o casă de locuit în comuna Sânnicolau Român. În Oradea, Alexandru Retegan mai deţine un apartament. De asemenea, este şi proprietarul unui autoturism Ford, fabricat în 2001 şi a două conturi curente în valoare de 20.000 lei. Social-democratul deţine la SC Şuncuiana SRL părţi sociale, societate căreia i-a acordat şi un împrumut de 20.000 lei. Retegan are din acest an şi o datorie de 72.000 euro, scadentă în 2038. Acesta, în calitate de director la SC Fata Asigurări, a realizat un venit de 37.200 lei, în plus a mai obţinut 17.200 lei din funcţia de consilier la o altă societate. Colegul său de partid, Ioan Radu, care ocupă funcţia de şef serviciu pază la Direcţia Publică de Pază Bihor, deţine în Oradea o suprafaţă de 3.400 mp teren intravilan. De asemenea, el mai deţine un apartament şi o Dacia 1310. În anul fiscal precedent a obţinut de la DPP Bihor un venit de 14.400 lei, plus alţi 850 lei în calitate de consultant la o bancă. În plus, din pensia acordată de Ministerul Apărării Naţionale anul trecut a încasat 26.400 lei.
Liberalii mai au restanţieri
Dintre cei 11 membri liberali din Consiliul Judeţean, până ieri, patru nu avea postate declaraţiile de avere pe adresa de internet a CJ Bihor. Vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc deţine un teren intravilan în suprafaţă de 1.407 mp la Lugaşu de Jos şi alte 2,8 ha la Breaza. Tot în comuna Lugaşu de sus are o casă de vacanţă, vicepreşedintele CJ fiind şi proprietarul unui autoturism Fiat. Până în 20016 are de restituit un credit în valoare de 33.054 lei. Ca angajat al firmei SC Road Trans anul fiscal precedent a încasat un venit de 4.803 lei. De asemenea, veniturile sale s-au rotunjit cu 33.600 lei obţinuţi din dividente şi cu alţi 5.208 lei, suma reprezentând indemizaţia de consilier judeţean.
Laurenţiu Păşcuţi are, începând cu acest an, în Sântion 1.352 mp de teren intravilan, precum şi trei case de locuit, iar în Oradea deţine un apartament. Acesta mai deţine în proprietate două autoturisme Opel. Totodată, consilierul liberal are datorii de 49.000 euro şi 170.000 dolari. În schimb, conform propriei declaraţii de avere, venitul anual încasat nu depăşeşte 4.200 lei. Consilierul Ioan Gherdan, director al firmei SC Sindaco Internaţional Product SRL deţine în Oradea o suprafaţă de 3.700 mp teren intravilan, iar în Sântandrei alţi 783 mp intravilan şi 1.030 mp extravilan. În Oradea deţine două case de locuit, un apartament, două spaţii comerciale, un depozit şi un garaj. În calitate de direcot venitul anual realizat se ridică la 7.308 lei, la care se adaugă venitul din chirii de 6.420 euro, precum şi alţi 4.680 din dividente.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.