Autorizaţiile taxi, la control!
După ce vineri Tribunalul Bihor şi-a spus părerea în ceea ce priveşte lista privind retragerea sau reţinerea autorizaţilor taxi, sâmbătă inspectorii Primăriei Oradea şi agenţii de poliţie au ieşit la verificări în teren pe străzile orădene.
Odată statuat de către instanţă că lista care cuprinde autorizaţiile retrase sau reţinute rămâne valabilă, cu excepţia reclamantului care a contestat acest document, inspectorii Primăriei au purces la verificarea şoferilor care încă practică taximetria, deşi nu au autorizaţie. Verificările au început în cursul serii de sâmbătă în staţia taxi de la Pasajul Vulturul Negru. Acţiunea inspectorilor Primăriei şi a poliţiştilor nu s-a desfăşurat fără incidente, mulţi dintre taximetriştii descoperiţi cu acte în neregulă recurcând la violenţă verbală şi ameninţări împotriva oamenilor legii. Au fost date mai multe amenzi, a câte 1.000 lei fiecare, taximetriştilor care nu aveau actele în regulă. De asemenea, au fost date zeci de avertismente pentru faptul că numeroase maşini nu aveau montate pentru scaunele din spate centurile de siguranţă. Verificările vor continua şi în cursul acestei zile, inspectorii Primăriei urmând să aplice în continuare amenzi taximetriştilor care nu au intrat în legalitate.

voi cei de la crisana nu observati ca sunteti chiar zero.