Auşeu - Dublă sărbătoare
La sfârşit de noiembrie, comuna Auşeu şi şcoala din localitate au îmbrăcat haine de sărbătoare, omagiindu-l pe patronul spiritual al comunei şi şcolii care poartă cu mândrie numele lui Alexandru Roman, om de cultură şi patriot ardelean, care a militat în vremuri de restrişte pentru identitatea poporului nostru şi a limbii române. În ultimii cinci ani, ziua de 30 noiembrie este dedicată acestui simbol al românismului, născut în casa parohială din Auşeu şi care, prin grija Primăriei şi a Consiliului local, a fost eternizat printr-un monument în curtea Primăriei.
Parcă mai mult ca în anii precedenţi, sărbătoarea amintită a oferit, la cea de-a 185-a aniversare de la naşterea lui Alexandru Roman, ample manifestări cultural-artistice şi sportive într-o vastă diversitate, antrenând întregul potenţial artistic al comunei, de la preşcolari la elevi de gimnaziu, împreună cu dascălii lor. Momentul omagial închinat marelui patriot, dar şi Zilei Naţionale a României, a debutat la monumentul lui Alexandru Roman, la ora 10.00, printr-un ceremonial festiv cu scurte alocuţiuni, marcând cele două evenimente, rostite de primarul comunei, Nicolae Botici, şi de prof. Gabriela Popa, directoarea şcolii. După intonarea Imnului de Stat, elevii au recitat poezii şi au cântat cântece patriotice. Un moment solemn l-a constituit depunerea de coroane la monument din partea Primăriei, a şcolilor din comună şi a Colegiului Tehnic "Alexandru Roman" din Aleşd, prezenţă obişnuită la aceste manifestări. Programul cultural-artistic s-a desfăşurat în noul cămin cultural din Auşeu, a cărui inaugurare oficială a coincis cu această ocazie. Maratonul artistic a cuprins, în cadrul unui program bine structurat, momente folclorice, cu cântece şi dansuri populare româneşti şi ţigăneşti, un concurs inedit de Miss şi Mister, brigadă artistică, o paradă a modei şi, nu în ultimul rând, un recital de colinde tradiţionale. Remarcăm ţinuta şi reuşita întregului program, pregătit cu dăruire şi pasiune de educatoarele Eva Farc şi Viorica Secan, învăţătorii Viorica Bodiuţ, Gavrilă Vancea, Silvia Brândaş, Claudia Caba, Corina Noja, Alina Bradea, profesorii Mariana Roşu, Roxana Madar, Ancuţa Şchiop, Petrică Matiu, şi, nu în ultimul rând, de coordonatoarele întregii manifestări: prof. Gabriela Popa - directoarea şcolii şi Ioana Boto - consilier educativ.
Eforturile şi prestaţia elevilor au fost răsplătite cu aplauze din partea celor peste 200 de spectatori, dar şi cu diplome şi premii "dulci" oferite cu dragoste de Patiseria din Groşi, administrator Teodor Tunduc, şi cea din Topa de Criş, administrator Lucian Scurt.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.