Au spus „cu energie”: Adio, studenţie!
Ieri, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, promoţia 2009 a Facultăţii de Energetică a bifat ultima prezenţă din anii studenţiei. Într-un cadru sărbătoresc, înconjuraţi de părinţi, prieteni şi profesori, absolvenţii au luat parte la cursul festiv. Aceasta este ultima generaţie din cadrul facultăţii care a urmat studiile în sistemul antebologna, derulate pe parcursul a cinci ani.
După ce au ascultat mesajele conducerii facultăţii, cei peste 100 de absolvenţi au răspuns "prezent" la strigarea catalogului. Absolvenţii de ieri au fost pregătiţi în patru specializări: termoenergie, electroenergie, energetică industrială şi inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energetic. În acelaşi cadru, absolvenţii au primit câteva sfaturi de la rectorul Universităţii, prof. univ. dr. ing. Cornel Antal, care a dorit să-i felicite pe viitorii ingineri pentru că şi-au ales un domeniu în care să-şi desfăşoare activitatea foarte frumos şi interesant şi care le poate aduce multe satisfacţii în viaţă. De asemenea, acesta le-a urat tuturor absolvenţilor să-şi găsească un loc de muncă în domeniul în care s-au specializat, întrucât meseria aleasă de ei va avea tot timpul cerere pe piaţa forţei de muncă. În altă ordine de idei, prorectorul pe probleme de cercetare din cadrul Universităţii, prof. univ. dr. Ioan Felea, cel care le-a fost şi dascăl pe parcursul anilor studenţiei, i-a felicitat pe tinerii absolvenţi. "În aceste momente mă încearcă un sentiment de tristeţe, întrucât, după cinci ani în care aţi urmat cursurile facultăţii noastre, a venit timpul să ne părăsiţi, dar, în acelaşi timp, trebuie să recunosc că sunt marcat şi de un puternic sentiment de bucurie, pentru că am reuşit să dăm societăţii o nouă promoţie de ingineri în domeniul energeticii, cea de-a 14, de altfel, care reuşeşte să-şi finalizeze pregătirea la Universitatea din Oradea", a precizat prorectorul Felea.
La finalul cursului fiecare dintre cei peste 100 de absolvenţi a primit câte o diplomă onorifcă. Acum, proaspeţii ingineri se pregătesc pentru ultimul examen, cel de licenţă, care le va da statutul de inginer.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.