Ziua Mondială a Mediului a fost iniţiată în 1972 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, când s-a marcat deschiderea Conferinţei de la Stockholm privind mediul înconjurător şi omul: “Ecologia Umană”. Astfel, s-a stabilit ca, în fiecare an, la 5 iunie, să se celebreze Ziua Mondială a Mediului. În acest an, tema şi logo-ul manifestării sunt: DEŞERTURILE ŞI DEŞERTIFICAREA. SALVAŢI ZONELE ARIDE ! Tema şi logo-ul fac referire la zonele uscate de pe glob, fiind în legătură cu declararea anului 2006, de către Convenţia Naţiunilor Unite privind Combaterea Deşertificării, ca “An Internaţional al deşerturilor şi deşertificării” . Schimbările climatice provocate de om reprezintă o ameninţare reală pentru sănătatea noastră şi pentru întregul ecosistem terestru. Impactul acestor schimbări climatice sunt simţite prin seria de fenomene climatice extreme (furtuni, uragane, taifunuri, urmate de perioade de secetă), efectul de seră având impact asupra recoltelor, reducerii rezervelor de apă potabilă, creşterii semnificative a nivelului mărilor etc.. Ziua Mondială a Mediului este un prilej de a sensibiliza lumea să reflecteze asupra complexităţii problemelor de mediu, dar şi asupra implicării fiecăruia pentru protejarea mediului, a planetei pe care trăim.