Astăzi, 20 aprilie, Muzeul Ţării Crişurilor va lansa concursul dedicat Eliberării oraşului Oradea. Concursul va cuprinde o serie de întrebări extrase din materialele şi informaţiile pe care instituţia le-a pus la dispoziţia doritorilor zilnic, timp de o săptămână.

Astfel, în perioada 12-19 aprilie inclusiv, pe pagina de socializare a MTC au fost publicate o serie de informaţii şi fotografii din perioada premergătoare eliberării. Primele informaţii, publicate în data de 12 aprilie, prezintă succint informaţii despre izbucnirea Primului Război Mondial şi deciziile Coroanei Române, de la păstrarea temporară a neutralităţii la intrarea României în război de partea Antantei, împotriva Puterilor Centrale. Au urmat materiale despre perioada anilor 1918-1919, care surprinde evenimentele din preajma datei de 1 decembrie 1918, evenimentele premergătoare datei de 20 aprilie 1919, şi intrarea Armatei Române în oraş.

„Prima patrulă românească a intrat în oraş în ziua de 20 aprilie 1919, în jurul orei 11.30, venind dinspre Calea Clujului. Cu locotenentul Teodorescu în frunte, patrula a străbătut, în ovaţiile spontane ale orădenilor prezenţi, următorul traseu: Piaţa Sfântul Ladislau, Piaţa Teatrului, apoi strada principală, până la gară, în drum spre Episcopia Bihor. Cu toată oboseala acumulată, străzile răsună de cântecul „La arme”, izbucnit din mii de piepturi entuziaste. Sosirea în Oradea a automobilului cu ofiţeri (având numărul 0118) a adunat sute de oameni din toate categoriile sociale. Remarcabilă era figura masivă a generalului Traian Moşoiu, care saluta mulţimea din maşină. La sediul Primăriei oraşului Oradea are loc preluarea oficială a conducerii oraşului de către generalul Moşoiu.

Aşadar, în Duminica Mare, armata română intră, triumfătoare şi fără luptă, în Oradea. Vicarul ortodox Roman Ciorogariu a rostit în faţa generalului român, în acea zi de sărbătoare, o scurtă vorbire, în care, printre altele, a spus: 

„Providenţa divină a revărsat asupra noastră mila cea cerească, să serbăm ziua Sfintei Învieri, ca sfânta zi de Înviere a neamului românesc”.

Generalul Moşoiu, la rândul său, subliniază faptul că armata română, din clipa în care a păşit în Ardeal, a dorit eliberarea locuitorilor de sub opresiune străină, cunoscându-se momentele critice prin care au trecut oraşul şi judeţul Bihor. Dar a sosit ziua ca şi aceste teritorii să fie alipite la trupul ţării pentru totdeauna.

Corul „Hilaria”, dirijat de Nicolae Firu, a intonat imnul „Trăiască Regele”, precum şi cântecele „Deşteaptă-te, române” şi „Pe-al nostru steag e scris unire”. A urmat o scurtă vizită la Palatul Episcopiei Unite (…)”.
Orădenii care vor răspunde corect celor mai multe întrebări din cadrul concursului vor primi ca premiu o vizită gratuită la Muzeu (sediul central str. Armatei Române, nr. 1A) și/sau Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”, unde se poate vizita expoziția Bihorul ... „la spargerea lumii” (12 octombrie 1918-20 aprilie 1919).