Astăzi, de la ora 19.00, al doilea concert al stagiunii - Partituri celebre la Filarmonică
În această seară, pe scena filarmonicii orădene va avea loc cel de-al doilea concert al stagiunii. Orădenii vor asculta partituri celebre din Debussy şi Ravel, vor asculta un concert mai puţin cunoscut din repertoriul lui H. Weniawski şi se vor bucura de prezenţa a două nume sonore: dirijorul Gabor Ferenc şi violonistrul Zalai Antal.
Dirijor şi profesor al Hochschule Fur Musik "Hans Eisler" Berlin, muzicianul Gabor Ferenc vine în întâmpinarea publicului orădean cu un program de concert valoros. "Mi-a fost propus solistul concertului (n.r. Zalai Antal), care şi-a dorit să cânte Wieniawski. Am încercat să adaug piese, dar majoritatea fuseseră deja cântate la Oradea, de curând. Aşa am decis să mă îndrept spre muzica franţuzească a secolului XX, la care am adăugat o partitură populară, pastorală", a spus Gabor Ferenc. Dirijorul a mai mărturisit că, deşi nu obişnuieşte să lucreze cu orechestre ale filarmonicilor (în 2007 şi-a format propriul ansamblu, Solistensemble Ligatura Berlin), s-a bucurat să întâlnească la Oradea instrumentişti deschişi şi maleabili. "Pe mine nu mă interesează cum iese o seară de concert, când lucrez cu o orchestră, cât mă interesează să lucrez cu aceeaşi orchestră, pe termen lung, pentru ca, în câţiva ani, să ajungem la un rezultat comun", a mai precizat dirijorul. Orădenii vor avea ocazia să asculte Dansuri din Galanta (Kodaly); Preludiu la după-amiaza unui faun (Debussy)-solo falut Vasile Foica, la Valse Ravel). De asemenea, solistul invitat, violonistul Zalai Antal (Ungaria), va interpreta Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră în Re minor, op 22 (H. Wieniawski). "Am ales această partitură pentru că este mai puţin cunoscută, mai puţin cântată în concerte internaţionale şi este, în acelaşi timp, foarte aproape de sufletul meu. Aceasta a fost prima piesă pe care eu am cântat-o cu o orchestră", a spus violonistul. Acesta este cel de-al doilea concert din actuala stagiune a filarmonicii, stagiune care s-a deschis grandios în data de 17 septembrie, când celebra Simfonie a IX-a de Beethoven a înmuiat inimile melomanilor. În plus, pentru că a fost un concert aniversar, conducerea filarmonicii a decis să facă o surpriză celui mai fidel spectator, premiat în aplauzele sălii. Astfel, Boariu Terezia a primit un abonament permanent şi o diplomă de onoare, în cinstea celor 65 de ani de când trece pragul instituţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.