Asociaţia Cultura în Mişcare, alături de alţi semnatari, intenţionează să adreseze Primăriei Oradea o propunere legată de restaurarea imobilului cunoscut public drept “Cinematograful Libertatea” din Pasajul Vulturul Negru.

 

„Propunerea noastră vizează stabilirea destinaţiei acestui spaţiu drept Centru Cultural Interdisciplinar şi realizarea unui parteneriat public - privat între Primăria Oradea şi operatorii culturali privaţi din oraşul nostru care să vizeze folosirea în comun a acestui spatiu”, transmit reprezentanţii asociaţiei.

După restaurare, imobilul ar urma să găzduiască diferite activități culturale, astfel operatorii culturali din sectorul privat (fundaţii, asociaţii, ONG-uri, artişti, creatori, etc.) ar asigura o continuitate în activitatea culturală pentru publicul din orașul de pe Crișul Repede.

„Considerăm că o astfel de măsură - materializată prin susţinerea iniţiativei culturale private şi prin conjugarea eforturilor celor două tipuri de operatori culturali - poate duce, pe termen mediu şi lung, la îmbogăţirea ofertei culturale existente şi la stimularea creşterii consumului cultural în oraşul nostru”, au mai specificat aceştia.

Textulo propunerii iniţiate de Cultura în Mişcare specifică, printre altele, că publicul orădean nu beneficiază de condiţii optime pentru un consum cultural constant şi asociaţiile culturale independente, sau artiştii independenţi nu au un spaţiu adecvat în care să-şi prezinte spectacolele. Înainte de a face demersurile necesare pe lângă Primăria Oradea, reprezentanţii asociaţiei doresc să afle dacă această propunere trezeşte interesul opiniei publice. În acest sens, orădenii sunt rugaţi să intre pe pagina de internet a asociaţiei, culturainmiscare.ro şi să citească integral textul propunerii. Ulterior, orădenii sunt rugaţi să răspundă întrebărilor din formular, pentru ca reprezentanţii asociaţiei să decidă asupra viitorului acestui demers, în funcţie de părerile şi nevoile publicului orădean.