Asociaţia Black Eagles-MC Oradea îndeamnă motocicliştii să respecte regulile de circulaţie
În urma nenumăratelor evenimente rutiere în care au fost implicaţi motociclişti şi mopedişti soldate fie cu pagube materiale sau omeneşti, de la începutul sezonului cald până acum, Asociaţia Black Eagles-MC Oradea - Club Moto Vulturii Negri Oradea - trage un semnal de alarmă serios şi îndeamnă conducătorii vehiculelor motorizate pe 2 roţi să respecte legislaţia în vigoare.
Aceştia îi sfătuiesc pe conducătorii motocicletelor dar şi pe pasagerii acestora să nu uite de echipamentul de protecţie şi în acelaşi timp să conducă preventiv, astfel încât să nu pună în pericol vieţile lor sau a celorlalţi participanţi la trafic. "Clubul nostru condamnă vehement teribilismul şi actele infracţionale, viteza excesivă, conducerea fără permis sau circularea pe drumurile publice cu motociclete neînmatriculare, cu numere false sau expirate, cauzate de către unii motociclişti, şi roagă autorităţile abilitate să facă controale cât mai dese în acest sens", precizează preşedintele asociaţiei, Horia Bochiş. Asociaţia transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate a bărbatului în vârstă de 41 de ani, care a decedat luni în localitatea Gepiu. Clubul condamnă gestul necugetat al motociclistului care, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo, a scăpat de sub control motocicleta şi astfel a curmat o viaţă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.