Asfaltare profesionistă - Dorel loveşte la Salonta
Prima stradă care coteşte la dreapta la intrarea dinspre Oradea este o stradă lungă care uneşte drumul naţional cu Str. Bartok Bela. Prima parte a străzii a fost astfaltată cu vreo două luni înainte şi s-a oprit la intersecţia cu strada Al. I. Cuza. Urma ca restul să fie asfaltată mai târziu. Aşa s-a şi întâmplat, numai că de data aceasta s-a pornit cu utilajele turnării covorului de asfalt dinspre Bartok către Oradiei, din sens invers. Nu ar fi fost nicio problemă dacă măsurătorile erau exacte, dar când să unească capetele, muncitorii au constatat că nu au nimerit-o, covorul lor asfaltic fiind decalat în lateral cu câţiva metri faţă de cel turnat anterior. Astfel că între cele două porţiuni a rămas neasfaltată o porţiune de doi, trei metri. Un motiv ar fi că s-a terminat bitumul, la unele case fiind turnată şi porţiunea de la case la şosea. Un alt motiv mai puţin pertinent ar fi că cele două covoare de asfalt nu s-ar întâlni decât pe o lăţime de maxim 1 metru şi jumătate, deorece cei care au turnat covorul ar fi trebuit să facă o buclă spre porţiunea deja asfaltată pentru a se îmbina perfect. Tot în aceeaşi zonă s-au mai turnat şi trotuare. Toate bune şi frumoase, însă şi aici treaba s-a făcut de mântuială. Trotuarul de pe strada 9 Mai de la intersecţia cu Al. I. Cuza nu a fost turnat decât până la biserica baptistă aflată în construcţie, spre supărarea proprietarilor de dincolo de ea.
Ioana Toth
Comentarii
Nu există nici un comentariu.