Artistele din Zagreb expun la Oradea
În cadrul proiectului cultural intitulat "Oradea, punte spre lume…" Clubul Fotografic "Nufărul”, din Oradea, a programat în Galeria Foto Art deschiderea celei de a XXI-a expoziţii a membrelor sexului frumos, din cadrul Fotoclubului din Zagreb, Croaţia, intitulată "Shooting Femina" (Women shooting). Vernisajul va avea loc sâmbătă 9 iunie 2007, începând cu ora 10.00, în prezenţa artistelor fotografe croate: Gracijela Gabriel Puksek (politolog), Irena Matosevic (profesor) şi Durdica Kocijancic (inginer).
Expoziţia, organizată sub înaltul patronaj al Primăriei Municipiului Oradea şi dedicată Zilei Naţionale a Croaţiei, va cuprinde 65 de fotografii alb-negru şi color, realizate de cele 35 artiste fotografe, din cadrul Fotoclubului din Zagreb, fondat în anul 1892. În cadrul vernisajului lucrările vor fi prezentate publicului de criticul de artă dr. Ramona Novicov, iar expoziţia va fi deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP, preşedintele fondator al Clubului Fotografic "Nufărul". Momentul muzical al vernisajului a fost alcătuit din repertoriul compozitorului sârb Sasa Kovacevic din Novi Sad. Compoziţia "Ave Maria" pentru soprană şi orgă va fi interpretată de Szabó Annamária şi Réthy Brigitta, iar compoziţia "Valzer Scherzo" transcrisă pentru vioară şi trio de coarde, de către Thurzó Sándor József, va fi prezentată în prima audiţie de artiştii Cvartetului "Varadinum".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.