Potrivit calendarului popular al românilor, astăzi, în prima sâmbătă din Postul Paştilor, se sărbătoreşte Sântoaderul, acestei zile fiindu-i asimilate mai multe practici şi credinţe, între care cele privind spălarea capului, înfrăţirea şi însurăţirea, unele vrăji şi farmece. Este sâmbăta în care, potrivit obiceiului, se dă de pomana în memoria celor morţi. Femeilor le era frică să lucreze în aceasta zi, de teama loviturilor foarte rele pe care le-ar fi dat "caii lui Sântoader", la blestemele sfântului omonim. Fetele mari nici măcar nu îndrăzneau să iasă din casă în ziua lui Sântoader, existând credinţa că armăsarii lui Sântoader (numiţi Sântoaderi/ Sân Toaderi) aveau puterea să se transforme în nişte flăcăi foarte frumoşi, care le puteau răpi. Armăsarii lui Sântoader, în număr de nouă, erau consideraţi fermecaţi, ei aveau voie să mănânce şi să bea apă doar în ziua sfântului, iar în restul timpului, nu. În plus, se credea că ei nu pasc iarbă ca toţi ceilalţi cai, ci doar păr de fată mare. Una din "vrăjile" ce se făceau de Sântoader foloseau ca "ingredient" şi părul fetei ce urma să fie descântată. Acesta era pus într-o strachină cu apă descântată şi cu fire de busuioc; de asemenea, se mai adaugă şi pieptenele cu care se pieptăna respectiva fată. Strachina aceea era pusă sub pat, exact sub locul unde ea dormea cu capul. Se credea că astfel fetei îi va creşte părul frumos şi că ea urma să-şi viseze ursitul.