Congresul liberalilor s-a terminat. Călin Popescu Tăriceanu a fost reales preşedinte, la pas şi fără urmă de emoţie. PNL pare să-şi fi planificat viaţa pentru următorii doi ani şi, după toate semnele, aceasta se va duce tot împreună cu PD şi tot în casa şubrezită a Alianţei D.A. Au fost două zile de întrunire anostă, bine pusă la punct, cu peisaj înviorat de eşarfele galbene pe care congresiştii şi le-au pus cuminţi pe după revere, de numărătoarea voturilor la ceas de seară, de micile butade ale lui Ionescu Quintus şi, neîndoielnic, de mirările sau satisfacţiile ascunse că nu s-au ales vicepreşedinţi unii despre care ai fi zis că au funcţiile în buzunar. Câştigătorii şi perdanţii din sus-menţionata categorie au fost vedetele şi ceea ce s-a reţinut din întrunirea extraordinară a PNL. A pierdut Bogdan Olteanu. Preşedintele Camerei Deputaţilor este văzut de unii ca un vrednic emul şi urmaş în ale reputaţiei combinative al lui Viorel Hrebenciuc. Aceste talente, moştenite sau dobândite, nu i-au fost de folos în ograda congresului. Şi, poate, nici viitorului luminos de posibil moştenitor politic al lui Tăriceanu. A câştigat Ludovic Orban, revoltatul de serviciu al PNL. Nici de această dată, Orban nu s-a dezminţit. După anunţarea voturilor, vorbea cu aceeaşi furie blândă, cu atât mai sinistră în efectele sale, cu cât este mai liniştită. A pierdut Mihai Ungureanu. Pe ministrul de Externe l-a pus la colţ, neîndoielnic, asocierea de imagine cu coşmarul liberalilor numit Traian Băsescu. Dar incolorul nostru politician are vreme să-şi construiască o carieră „pe intern”, căci nu este lipsit de calităţi. Aşa ceva au mai făcut şi alţi şefi ai diplomaţiei. Unul a ajuns prim-ministru şi a sfârşit prin a face potecuţă la tribunal. Altul a ajuns şef de partid şi se visează premier. Cine ştie dacă Mihai Ungureanu nu va fi şi el, cândva, şef al Guvernului sau ministru de Externe longeviv, sub alte alianţe politice. În sfârşit, a câştigat Crin Antonescu. Deputatul cu breton zbârlit este un furios altfel decât Orban. Din aceia care ştiu să pună surdină, să aştepte şi să-ţi tragă lin preşul de sub picioare. Este suficient de ambiţios să lase în aer, într-o zi, inclusiv pe Tăriceanu, pe care l-a depăşit la Congres, la numărul de voturi. Până la urmă, reuniunii extraordinare a PNL nu i-au lipsit ingredientele. Însă notorietatea sa de eveniment a fost depăşită cumva de povestea bileţelului colorat spusă de o „fostă” de la Cotroceni. Amănuntul că „fosta” se numea Elena Udrea a dat naştere la ceva tapaj. Şi tapaj va fi cât timp se va găsi public dispus să stea cu gura căscată la vorbele sale şi cât „fosta” va însemna ceva doar atunci când este folosită să pună piedici pe la spate de către cei care practică acest sport şi nu se simt suficient de bărbaţi ca să o facă singuri. Iată de ce Elenei Udrea nu poţi să-i spui „acest Ludovic Orban” al lui Traian Băsescu. Dacă Tăriceanu a câştigat ceva din congresul extraordinar nu este un nou mandat de preşedinte, ci o „maşină de sunete” formidabilă, cu funcţionarea asigurată de către vicepreşedinţii PNL. Dovadă că, de acum, nimeni din politică nu mai poate pretinde că deţine un monopol al vehemenţei. Nici măcar Traian Băsescu.