Începând de azi, orădenii sunt aşteptaţi la singurul bazin public din Oradea, care mai funcţionează în Ştrandul Ioşia. O altă noutate este că, din acest an, pensionarii nu vor mai avea gratuitate, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani.

Cum lucrările la Ştrandul Municipal nici măcar nu au început, singura bază de agrement publică rămâne Ştrandul Ioşia. Aici, în perioada 15 decembrie - 12 ianuarie, s-au efectuat lucrări de reparaţii, igienizare, curăţenie şi întreţinere.  Potrivit administratorului Eugen Onciu, au fost înlocuite instalaţiile sanitare de la duşuri, au fost schimbate întrerupătoarele, prizele şi neoanele defecte, respectiv    s-au efectuat noi zugrăveli în interiorul clădirii. Pentru reluarea activităţii Ştrandului Ioşia a fost pregătit bazinul nr. 5, cel cu tunel. „Vom funcţiona cu un singur bazin, cel cu tunel. Acesta a fost curăţat, dezinfectat şi revopsit", a explicat Eugen Onciu. De ieri dimineaţă s-a început umplerea bazinului care are o capacitate de 900 m. cubi. Temperatura în bazin este de 36-37 de grade C. Astfel că, începând de azi, de la ora 8.00, orădenii sunt aşteptaţi la baie. O altă noutate, este că, din acest an, consilierii locali orădeni au decis majorarea cu până la 25% a tarifelor de intrare. În plus, din acest an, pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi nu mai beneficiează de gratuitate la ştrant. La fel ca şi copiii, elevii şi studenţii, pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi vor plăti 6 lei pentru fiecare intrare. Singura scutire se aplică copiilor sub 4 ani, care vor intra liber. În schimb, un bilet pentru adulţi va costa 12 lei, faţă de 10 lei cât era până anul trecut, o majorare cu 20%. Un abonament pentru adulţi va costa 160 de lei, iar unul pentru copii, studenţi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi va fi de 80 de lei. La un grup format din 15 copii sau studenţi, se achită un bilet de 5 lei/persoană. De asemenea, la un grup de adulţi, preţul unei intrări este 10 lei. De asemenea, pentru o familie formată din doi adulţi şi un copil se achită o intrare de 24 de lei, iar la fiecare copil în plus, alţi 5 lei.