Prăbuşirea economică postdecembristă a împrăştiat în lume cam 10-15% dintre români, dar care reprezintă cam 25-30% din grupa de adulţi tineri maxim productivi din acest popor. Lucrează pentru alţii. Aduc bogăţie altora. Un alt popor de români lucrând sau rătăcind prin lume. Unii prinzând rădăcini, alţii acumulând dezamăgiri şi dureri. Am întâlnit oameni realizaţi, profesori universitari sau simpli amploaiaţi. Într-un spectacol de noapte din Orlando-Florida cele mai impresionante numere de equitaţie erau susţinute de o trupă de călăreţi români pe muzică moldovenească. Dar prea mulţi sau mai mulţi au plâns, ascunzându-se de ruşine. Cu toţii şi cei realizaţi şi cei perdanţi au plecat ca nişte orfani care nu ar avea pe nimeni să le poarte de grijă, ca şi cum nu ar avea un stat care să administreze patria, adică mama lor. Unii şi-au pierdut viaţa în peregrinările lor. Alţii şi-au destrămat familia. Fete plecate să danseze au ajuns să fie capabile de orice pretenţii erotice, vândute ca sclavele, din Istambul până în Tokio sau Londra. Desigur prostia şi inocenţa se plătesc. Ar trebui să plătească însă şi cei care aveau datoria morală şi de serviciu, ori prin funcţie (oficialităţile) de a preveni populaţia în legătură cu capcanele care îi aşteaptă în „drumul spre Paradis”, ieşind din ţară. Cel mai mult m-a impresionat situaţia unor români de pe un vas de croazieră din Marea Caraibelor. Nota bene! Vas american, principii democratice, drepturile omului, ehei drepturile omului! Anume, erau lăsaţi să muncească 10-12 ore/zi pe vas şi mai ales pentru a putea primi ciubuc. Antreprenorul îi plătea cu 50 de dolari/lună pentru a nu putea fi acuzat juridic că nu îi plăteşte deloc, că practică sclavagismul. Dar bieţii chelneri, cameriste etc... lucrau pentru ca, la sfârşitul croazierei, pasagerii dacă erau mulţumiţi să le arunce câte 2-3 dolari. I-am întrebat de venitul lunar. Uneori scoteau un salariu, alteori vai...vai...Nu aveau nici măcar asigurare medicală. Dacă s-ar îmbolnăvi, ar mai lucra 4-6 luni ca să-şi plătească medicamentele, ori operaţia, dar doar dacă ar avea cine să-i împrumute atunci când ar avea nevoie. Problema oficializării ciubucului în America este o problemă, dar practicarea sclavagismului este o altă problemă. Nu mă priveşte nici partea de demagogie a steagului american. Dar mă deranjează că oficialităţile româneşti sunt atât de nepăsătoare faţă de proprii cetăţeni. Toate guvernele de până acum s-au comportat mai mult decât vinovat. Când ai 10-15% din populaţie obligată să scormonească lumea, când aceştia aduc bani care cârpesc incapacitatea administrativă a executivelor ar trebui ca guvernul să aibă o agenţie responsabilă de soarta românilor răspândiţi în lume, oriunde ar fi ei. O agenţie care să facă recensământul lor, să le deseneze geografia, să întocmească lista adreselor stabile, să monitorizeze ca o mamă soarta lor în mod sindical. Adică, dacă am avea guverne responsabile şi neticăloşite ar trebui ca românii dinafară să simtă la propriu că au o patrie mamă, că au o ţară căreia le pasă de ei. Atunci şi ei ar putea, deveni un extraordinar sprijin pentru ţara lor.