Alimente şi dulciuri pentru bolnavii din Oradea - Masa pe roţi în Postul Paştelui
Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradea, alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, au demarat o nouă acţiune în cadrul programului Masa pe Roţi. De această dată, pentru că se apropie Paştele, beneficiarii au primit, pe lângă o masă caldă, şi alimente neperisabile.
Miercuri, 1 aprilie, la sediul ISJ Bihor, voluntarele din cadrul AFOREO, coordonate de preşedintele asociaţiei, Viorica Cherteş, alături de profesori de religie, inspectori şcolari şi Claudia Timofte, directorul cabinetului Cancelariei Prefectului (prezentă ca şi voluntar în acţiune, alături de fiul ei), au pregătit pachetele cu mâncare pentru nevoiaşii orădeni.
Proiectul Masa pe Roţi a demarat în urmă cu peste patru ani, din iniţiativa AFOREO, iar pe parcurs, graţie implicării inspectorului şcolar pentru religie Florin Negruţiu, ISJ Bihor s-a alăturat acestui proiect. Proiectul caritabil presupune că, în mod constant, de sărbători şi nu numai, voluntarii să pregătească şi să dăruiască o masă caldă beneficiarilor, care sunt oameni bolnavi şi foarte săraci.
Voluntarii şi-au împărţit pachetele, au luat adresele şi au livrat personal mâncarea către 40 de persoane, care suferă de handicap neuromotor, sau de scleroză multiplă.
Pe lângă o masă caldă completă, asigurată graţie sponsorizării primite din partea Delicios Catering, bolnavii au primit în prag de sărbători pascale şi apă plată, cozonaci, zahăr, ulei sau dulciuri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.