Proiectul "11EVEN" îşi propune să devină spaţiul în care personalităţi din diverse domenii, precum şi oameni valoroşi cu sau fără expunere socială transmit experienţe, întâmplări, eşecuri din propria carieră şi viaţă, decizii luate în acele momente, principii care au contribuit decisiv la evoluţia şi la starea lor actuală. Vom avea ocazia să ascultăm poveşti extraordinare de la oameni care au trecut prin diverse provocări şi vin să împărtăşească aceste experienţe cu noi. Evenimentul 11EVEN din Oradea va avea loc la Oradea Shopping City, în 11 noiembrie a.c., cu începere de la ora 17.00.

Alexandrina Chelu:

CONEXIUNEA NECESARĂ

Pentru mine viaţa înseamnă o oportunitate de-a ne dovedi nouă înşine cine suntem, care este menirea noastră, e cadrul perfect în care putem sa ne definim spiritul creator - care se desprinde din asemănarea cu Dumnezeu.

Activităţile mele sunt mai multe, diverse şi au toate o legatură: studiez Dreptul, am o firmă de steaguri, sunt membră într-un partid politic şi mă ocup de muzică. În viitor mă gândesc să fac legi în domeniul dreptului de autor (un domeniu al dreptului mai virgin, mai puţin reglementat). Deci practic şi politica, şi muzica şi dreptul au rolul de a mă crea ca viitor om politic. Au existat şi momente mai grele în care am stagnat în unele din activităţi sau la care a trebuit să renunţ din lipsă de timp, însă nu a existat un moment foarte dificil în care sa nu fi făcut faţă cu brio. Lansarea primului meu volum de debut a fost o perioadă bună căci ulterior apariţiei cărţii mele, am descoperit că sunt prima femeie din Romania care a debutat exclusiv cu sonete (sonetul - forma fixă de poezie). A fost momentul în care am simţit cu adevărat ca am realizat ceva şi că am datoria ca pe mai departe să fac tot mai multe lucruri şi că, mai ales, sunt capabilă să le fac. Peste 10 ani vreau să aud despre mine că am reuşit ceea ce mi-am propus, fără a trece peste cadavre, fără a folosi mijloace nepotrivite şi fără a-mi bate vreodată joc de cineva.

Prezentarea mea pentru 11even se numeşte "Conexiunea necesară" (Noica) şi face referire atât la provocările personale cât şi la cele profesionale.