În acest an, noaptea Învierii Domnului a fost celebrată cu mai multă pioşenie şi credinţă, ca o speranţă în alinarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Lumina Sfântă a Învierii s-a răspândit şi asupra oraşului Aleşd, chemând la rugăciune în locaşurile de cult mii de credincioşi.

Sunt convins că niciun alt eveniment, de altă factură, nu ar fi atins o astfel de participare. Coincidenţa sărbătoririi Sfintelor Paşti în aceeaşi zi de către creştinii ortodocşi, catolici şi neoprotestanţi a creat o noapte de vis, de tainică rugăciune şi speranţă. La miezul nopţii, oraşul a cunoscut o animaţie deosebită faţă de cea cotidiană, întrucât drumurile şi opţiunile au fost comune, bisericile şi rugăciunile. Am întâlnit cu acest prilej aleşdeni veniţi din alte localităţi sau chiar din străinătate, care, conform datinilor strămoşeşti, au ţinut să petreacă Sfintele Paşti împreună cu cei dragi. La Biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" Învierea Domnului a fost celebrată de circa 1500 de credincioşi, care au primit Lumina Sfântă a Învierii de la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Întreaga ceremonie, de circa 2 ore, a inoculat în sufletele celor prezenţi sentimentul de dragoste şi pioşenie faţă de Mântuitorul Nostru Isus Cristos, ce s-a jertfit pentru noi, oamenii, încărcând cu sentimente de iubire şi credinţă sufletele noastre.