Aleşd: Au luat lumină, simbol al bucuriei şi speranţei
Eveniment de neegalat în calendarul creştin, cu profunde semnificaţii spirituale, noaptea de Înviere a adus lumină în sufletul tuturor creştinilor care au celebrat această sărbătoare religioasă.
În noaptea sfântă, în oraşul Aleşd, coloane nesfârşite de oameni se îndreptau, ca la o comandă nerostită, spre locurile unde urma să se săvârşească ceremonia specifică a Învierii, pentru a lua lumina, simbol al bucuriei şi speranţei. Creştinii romano-catolici şi reformaţi au fost mai operativi, ceremonia sfântă încheindu-se înainte de miezul nopţii, creştinii ortodocşi şi greco-catolici, în număr de câteva mii, au făcut neîncăpătoare bisericile înainte de miezul nopţii, ora de începere a ritualului. În noua biserică ortodoxă cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", în prezenţa a aproximativ 1.000 de credincioşi, s-a săvârşit prima slujbă a Învierii Domnului. A fost un moment emoţionant, simţit şi recunoscut şi de preotul paroh Ovidiu Bocşan, mărturisit în alocuţiunea sa. Acesta I-a mulţumit lui Dumnezeu şi celor care, prin contribuţii materiale sau efort fizic, au contribuit la ridicarea acestei minunate şi impunătoare biserici. O stare de pioşenie, de linişte şi împlinire sufletească i-a cuprins pe cei prezenţi, care au mărturisit că sărbătoarea Învierii Domnului îi face pe oameni mai buni, mai iertători şi le dă speranţă pentru depăşirea greutăţilor şi necazurilor cotidiene. Hristos a Înviat!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.