Alegeri cu prezență masivă la vot - Românii și-au ales președintele
Românii nu au vrut ca altcineva să le decidă destinul așa că au ieșit în număr mare la vot. La ora 17.00 votaseră deja mai mult de jumătate din persoanele cu drept de vot din țară, 51%, adică 9,1 milioane de persoane. Cu 2,1 milioane mai multe decât în primul turul.
La ora 10.00, votaseră deja 13,78% din români, la ora 12.00 – 25,53%, la ora 14.00 – 37,51%, la ora 16.00 – 47,09% iar la ora 18.00 – 55,57%, adică 9,9 milioane de persoane. În diaspora voteaseră, până la ora 18.00 peste 1,4 milioane de români.
Preşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan a votat la ora 9.00, la Secţia de Votare 121, de la Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Liberalul a spus că a votat pentru un preşedinte care să asigure păstrarea nivelului ridicat de siguranţă personală şi naţională, subliniind că „fără pace şi linişte nu se poate construi nimic”. Mălan a adăugat că speră ca noul președinte să colaboreze instituțional cu bihorenii pentru a continua proiectele existente și pentru a duce mai departe atât județul cât și țara.
Primarul Florin Birta, care a votat în jurul orei 10.00, la Secția 123, de la Liceul Teoretic „Ady Endre”, a subliniat direcțiile pe care le-a implementat președintele interimar Ilie Bolojan susținând că bunul simţ, respectul faţă de cetăţean, transparenţa şi dedicarea trebuie luate în considerare de viitorul președinte care va conduce țara.
Liderul AUR Bihor, Ciprian Blejan, care a votat la Secția nr. 20 din Oradea a spus că a votat împotriva nedreptăților repetate la care a fost supus poporul român, împotriva umilinței îndurate de românii din țară și din diaspora, împotriva dezbinării și a urii alimentate în ultimele săptămâni, împotriva fracturii sociale create artificial între „cei deștepți” și cei numiți cu dispreț „pleava societății”.
Peste 1.700 de angajați ai MAI din județul Bihor au asigurat climatul normal de siguranță la nivelul județului, protecția celor 660 de secții de vot și verificarea sesizărilor cu privire la posibile incidente electorale.
În ceea ce privește neregulile înregistrate la vot, Centrul de Comunicare Județean (CCJ) Bihor transmitea că într-o secție de votare din localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, un bărbat ar fi adresat expresii jignitoare la adresa persoanelor prezente, fiind sancționat contravențional. În jurul orei 12.00, Poliția Oradea fusese sesizată direct, de o femeie, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cu domiciliul în străinătate, cu drept de vot în România, că în cursul dimineții, s-ar fi prezentat la o secție de votare din municipiul Oradea, unde ar fi solicitat să voteze cu pașaportul, fiind refuzată. Ulterior, aceasta și-a exercitat dreptul la vot, la o altă secție de votare din Oradea.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale”, se afirma în comunicatul CCJB.
Biroul de presă al AUR Bihor a transmis ieri în jurul orei 18.00 că a depus o sesizare la BEJ împotriva pastorului Cristian Sonea de la BBSO, pentru propagandă electorală ilegală în lăcașul de cult, la programul de duminică dimineață. A transmis de asemenea și un scurt filmuleț al incidentului în care pastorul vorbea de manipulare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.