Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi (ANES), Claudia Vlaş, a prezentat, ieri, la Oradea, două dintre proiectele pe care instituţia le va derula în următorii trei ani. Unul dintre ele vizează crearea unei reţele de centre de sprijin pentru femei, Bihorul numărându-se printre judeţele vizate pentru înfiinţarea unui centru pilot.

La începutul lunii august, preşedintele ANES, bihoreanca Claudia Vlaş, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul "Femei şi bărbaţi - aceleaşi şanse pe piaţa muncii". Valoarea totală a proiectului este de 5,85 milioane lei, 98% din sumă reprezentând finanţarea nerambursabilă acordată de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) din Fondul Social European, restul de 2% reprezentând cofinanţarea naţională. Obiectivul proiectului îl reprezintă promovarea principiului egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi pe piaţa muncii, la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, societăţii civile şi opiniei publice din România. Grupul ţintă, estimat la 25.626 persoane, este format din reprezentanţi ANES, personal al autorităţilor publice locale şi personal al partenerilor sociali şi ai organizaţiilor societăţii civile, reprezentanţi ai angajatorilor din fiecare judeţ, 12.000 femei angajate, din fiecare judeţ, precum şi 12.000 de elevi de liceu din clasele a XI-a şi a XII-a din fiecare judeţ. Cel de-al doilea proiect vizează crearea unei reţele de centre de sprijin pentru femei. Bugetul proiectului este de 14,81 milioane lei, din care doar 2% este asigurat de la bugetul de stat. În interval de trei ani, se are în vedere crearea a trei centre pilot, în trei regiuni ale României, dar şi dezvoltarea a trei centre mobile, care să asigure o acoperire mai largă a serviciilor oferite. Claudia Vlaş a menţionat că unul din centrele fixe va fi înfiinţat în judeţul Bihor, însă a precizat că, deocamdată, nu a fost aleasă localitatea. Grupul ţintă este format din 5.310 persoane: elevi, studenţi, femei active, angajatori, femei inactive, femei şomere, mame singure, femei victime ale violenţei în familie, femei victime ale traficului, persoane de etnie romă şi femei cu dizabilităţi. Prin acest proiect ANES pune accent pe inserţia pe piaţa muncii a femeilor aflate în situaţie sau risc de marginalizare, accesul egal pe piaţa muncii al femeilor şi bărbaţilor, accesul egal la servicii de formare iniţială şi continuă, concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională, precum şi sprijinirea unei cetăţenii active şi creşterea gradului de informare a femeilor aflate în situaţie de risc cu privire la drepturile de care dispun pe piaţă.