Pe ordinea de zi a Consiliului Local Oradea care se reuneşte ani într-o ultimă şedinţă extraordinară din acest mandat se află şi un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru accesul din strada Ogorului la Parcul Industrial Eurobusiness 2.

Valoarea investiţiei se ridică la 3,4 milioane de lei, iar termenul de execuţie este de 6 luni. Lungimea noului drum este de peste 1.000 de metri, fiind prevăzut cu trotuare, guri de scurgere, reţea de iluminat şi spaţii verzi. Un alt proiect de drum priveşte consolidarea străzii Arinului - tronson strada Gh. Doja şi str. Adevărului.  Valoarea rezultată din studiul de fezabilitate se ridică la 530.072 lei. Investiţia se va realiza în trei luni. Lungimea totală a străzii nu depăşeşte 190 m. Tot în ultima lor şedinţă, aleşii locali vor vota majorarea plafonului pentru achiziţionarea de garnituri de tramvaie urbane second-hand de către OTL. Iniţial suma alocată era de 60.000 de euro. Cu aceşti bani se puteau achiziţiona 4 garnituri tramvaie urbane vagon tip T4D (10.000 euro/bucată), respectiv 4 garnituri tramvaie urbane remorcă B4D (5.000 euro/bucată). Ulterior s-a constatat că suma maximă de 60.000 euro nu permite şi achiziţia unui vagon remorcă Tatra pentru piese de schimb. În acest context, s-a dispus majorarea sumei la 65.000 euro, plus cheltuielile de transport, care nu au fost menţionate. Azi, consilerii locali vor mai aproba şi o nouă rectificare de buget. Astfel, vor aloca suma de 501.000 lei pentru lucrările de extindere a Centrului Oncologic, mai exact Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu" a solicitat aprobarea unui credit în valoare de 4,28 milioane de lei, sumă care ar acoperi valoarea structurii de rezistenţă şi anveloparea celor două nivele ale centrului. De asemenea, Asociaţiei „Ioan Bradu" i se alocă suma de 25.000 lei pentru realizarea tehnică a celui de-al treilea volum dedicat „Istoriei oraşului Oradea". Un alt proiect de hotărâre vizează solicitarea conducerii CET privind achiziţionarea unei centrale termice mobile, cu o valoare estimată de 540.000 lei, cu TVA. Centrala termică mobilă cu o capacitate de 2.000 kW va face posibilă alimentarea consumatorilor pe perioada lucrărilor care se derulează în caz de avarie.