Agendă edilitară
Cont deschis pentru sinistraţi
Administraţia locală orădeană a deschis un cont pentru colectarea de fonduri în vederea ajutorării persoanelor din zonele inundate. Banii care vor fi depuşi în acest cont vor fi întrebuinţaţi pentru achiziţionarea de materiale de construcţii. Mai mult, conducerea Primăriei Oradea a luat legătura cu mai multe firme care produc astfel de materiale la un preţ mai mic. Pe lângă acest cont, săptămâna trecută consilierii locali orădeni au aprobat alocarea a 50.000 lei pentru sprijinirea sinistraţilor. Contul în lei a fost deschis la Banca Comercială şi are numărul: RO12RNCB0032023944170029.
Carnavalul florilor, pe 21 august
De trei ani, pe data de 21 august, Primăria Oradea şi cea din Debreţin organizează Carnavalul florilor, un program inclus în cadrul proiectului "Fereastră deschisă spre Europa". În acest an, evenimentul va debuta cu o conferinţă euroregională organizată în Sala Mare a Primăria Oradea. La ora 14:00, va începe festivalul florilor, la care vor participa şase care alegorice. Caravana va porni de la blocurile zig-zag din Rogerius şi va sosi în jurul orei 16:30 în parcarea din Piaţa Indepentenţei. Tot aici, se va defăşura Târgul meşterilor populari, iar între orele 17:00 - 19:30 va avea loc un spectacol de muzică populară cu participarea Ansamblului Crişana, Nagyvárad, Hajdú Táncegyüttes (Hajdú-Bihar), precum şi a formaţiei Tineret Regenbogen al Forumului Democrat German. De asemenea, vor mai participa ansambluri folclorice din Tileagd, Valea lui Mihai şi Borş. De la ora 20:00, va concerta Compact, iar de la 21:30 pe scena amenajată în parcarea din Piaţa Independenţei va evolua formaţia Neoton Familia.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.