Fostul director al societăţii de transport local din Oradea, Viorel Mircea Pop, a încetat din viață, marți seară, la 64 de ani, după mai mulți ani în care s-a luptat cu o boală incurabilă.

Născut în 1958, la Oradea, Mircea Viorel Pop a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic București în 1985 şi și-a început cariera în județul Galați, apoi a fost șef de atelier la SMA Cefa şi inginer șef la SMA Sânmartin. După 1990 a mai lucrat

ca director de autobază la Transilvania General Import Export, director general al Omnitrans Ștei şi director general al TGI.

Din 2009 a fost directorul tehnic al OTL, iar din 2017, directorul general al companiei de transport local din Oradea.

Perioada în care s-a aflat în fruntea OTL a fost una dintre cele mai prolifice din existența companiei, concretizată prin achiziția a zeci de autobuze și tramvaie noi, dar și prin realizarea primei linii de tramvai construită în România, după Revoluție.