A murit Alexandru Mudura
Patronul complexului comercial Lotus Center, omul de afaceri Alexandru Mudura, a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la reşedinţa sa din Oradea.
Alexandru Mudura s-a născut în 17 ianuarie 1939, în Bihor, iar pentru orădeni va rămâne cel care a pus bazele Mall-ului Lotus Center, pe care, din patriotism local, a ales să-l inaugureze în orașul natal. În vârstă de 75 de ani, omul de afaceri suferea, se pare, de mai multe afecţiuni, cum ar fi cancerul la prostată, "boală grea de care nu s-a lăsat, însă, nicio clipă subjugat, păstrându-și încrederea și speranța", conform familiei. Om de afaceri, colecţionar de artă şi filantrop, Mudura a promovat numeroase acţiuni caritabile, dintre care multe au vizat ajutarea sistemului medical. Cea mai recentă este licitaţia Ouălor Gigant, de luna trecută, în cadrul căreia patronul Lotus Center a donat zeci de mii de lei şi obiecte valoroase din colecţia sa personală, pentru dotarea cu aparatură a Centrului de Intervenţie Cardio Vasculară de la Spitalul Judeţean. Pe vremea comunismului, Mudura a plecat în Ungaria, în ţara vecină dobândindu-şi faima de "Regele Kinder", ajungând să controleze 60% din piaţa locală a ciocolatei, prin distribuţia celebrelor ouă cu surprize. Alexandru Mudura are un fiu, Alexandru Mudura junior, în vârstă de 44 de ani. Recent, DNA Oradea a deschis, pe numele său şi al liderului UDMR Bihor, Alexandru Kiss, dosare penale, declarat, însă, prin intermediul unor comunicate de presă, că nu are nicio legătură cu speţa invocată de procurori. Acest ultim scandal, spun apropiaţi ai lui Mudura, i-ar fi afectat sănătatea omului de afaceri.



nu e pierdere mare , ba mai mult , e un castig, pentru Oradea....in rest...unde si-a pregatit , acolo s-a dus...