Disputa din Maria Britanie în ceea ce priveşte o posibilă migraţie masivă a forţei de muncă din România şi Bulgaria în Albion după aderare este departe de a ajunge la un rezultat. Argumentele experţilor sunt amestecate cu interese politice, economice dar şi cu tot felul de prejudecăţi. În urma primului val de aderare din 2004 când opt ţări est-europene au aderat la UE, peste 400 de mii de imigranţi din Estul Europei au ajuns în Marea Britanie. 80% dintre aceştia câştigă în prezent între 7-10 euro/ora. Rapoarte guvernamentale atrag atenţia că în 2007, peste 45 de mii de imigranţi din România şi Bulgaria vor ajunge, legal sau nu, în Marea Britanie, putând arunca în haos regatul britanic. Opţiunile de care dispun autorităţile britanice pentru a reduce fluxul de imigranţi, după modelul francez, belgian sau german, nu se numără însă printre cele mai eficiente sau populare. Liderii politici britanici susţin implementarea unor măsuri similare cu cele din alte ţări vest-europene, care au încercat să reducă numărul de imigranţi provenind din noile state membre UE, prin impunerea de cote şi necesitatea obţinerii permiselor de muncă. Dar care sunt cele mai importante argumente pro şi contra imigraţie? În favoarea acestui fenomen se pronunţă Banca Angliei, care susţine că imigranţii previn creştrea inflaţiei deoarece lucrează pe salarii mici (80% din imigranţi câştigă între 7-10 euro/ora). Băncile nu vor fi nevoite astfel să mărească dobânzile, iar cei din clasa de mijloc îşi vor putea permite mai uşor o maşină sau o locuinţă. În plus, imigranţii ocupă locurile de muncă pe care britanicii le ocolesc şi sunt plătitori de taxe şi impozite contribuind astfel la bugetul Angliei. Nu în ultimul rând, deşi reprezintă 8% din populaţia lucrătoare, imigranţii aduc o contribuţie de 10% la PIB, iar o măsură antiimigraţie luată împotriva românilor şi bulgarilor ar fi o notă proastă pentru proiectul Uniunea Europeană care şi aşa suferă de tot mai puţină popularitate în rândul ţărilor membre UE. Contraargumentând, Guvernul de la Londra estimează că, în primul an după aderare, între 60 000 şi 140 000 de români şi bulgari vor sosi în Marea Britanie (interesul românilor pentru a migra în Marea Britanie a scăzut în ultimii ani, după cum arată şi datele CURS, de la 1,8 procente în anii 90 la 1 la sută după 2000) şi vor ocupa slujbe pe care altfel le-ar ocupa britanicii. O primă consecinţă ar fi creşterea şomajului în rândul populaţiei britanice (statisticile arată însă că s-a ajuns la un punct de vârf al oamenilor încadraţi în muncă, nicidecum un vârf al şomajului), urmată de încetinirea creşterii salariilor localnicilor deoarece imigranţii lucrează pe bani puţini (salariile muncitorilor britanici nu au fost scăzute de pretenţiile mai mici ale celor din Est. Dimpotrivă, salariile constructorilor, de exemplu, au crescut). Pe de altă parte, noile state membre ale UE ar contribui la sporirea criminalitatăţii în vreme ce imigraţia va suprasolicita infrastructura şi serviciile sociale britanice, care şi aşa nu se află într-o situaţie prea roză. Nu în ultimul rând, adolescenţii români infectaţi cu HIV care ar veni în Regat ar reprezenta o bombă cu ceas (statisticile ONU arată că în România sunt chiar mai puţini purtatori de HIV/SIDA decât în Marea Britanie).