"Cântaţi, pentru că a cânta înseamnă a te ruga de două ori!" Sunt cuvintele Ps Sale Vasile Hossu, blândul episcop greco-catolic căruia i-a fost dat să traverseze teribilul interval al regimului comunist până la limanul din 1989 şi puţin şi dincolo de el. Cuvintele acestea, dătătoare de speranţă şi lumină, erau adresate, în anii grei ai surghiunului spiritual, unui grup coral ce purta, cu onoare, numele dăruit cu har al compozitorului Francisc Hubic. Printre cei aflaţi de-a dreapta părintelui episcop, printre cei ce au înnobilat stranele cernite ale bisericii greco-catolice, s-a numărat mereu, cu o nedezminţită loialitate, cu o caldă iubire şi cu o inflexibilă verticalitate morală, un om cu totul deosebit, muzician, profesor, pedagog, un autentic părinte spiritual pentru toţi care l-au cunoscut mai îndeaproape. Numele lui este Iuliu Oros. Aceste rânduri sunt adresate celor care nu l-au cunoscut pe acest om dăruit neprecupeţit muzicii şi bisericii, ca să afle de ce, prin plecarea lui la cele veşnice în cea de-a doua zi a Crăciunului, A.D. 2006, oraşul acesta a devenit mai sărac în ascunsele lui comori spirituale. Spun ascunse pentru că profesorul Iuliu Oros a avut discreţia inefabilă a celor care îşi măsoară valoarea doar pe răbojul scării verticale a urcuşului spre Dumnezeu. Urmele pe care aceşti "mărturisitori" le lasă prin lume sunt uşoare ca un cânt murmurat, ca un zâmbet fluturat, dar sunt adânci şi ard în adâncul acelora ce se lasă ghidaţi şi însemnaţi de chemarea lor. Numele şi existenţa în plan artistic a profesorului Iuliu Oros a fost şi va fi pentru totdeauna legată de aceea a Coralei Francisc Hubic, pe care a renăscut-o ca valoare muzicală şi mai ales spirituală. A dirijat-o cu un foc lăuntric nestins şi cu un curaj nedezminţit începând cu mijlocul anilor 1980, când glasurile celor ce purtau mesajul spiritual al lui Francisc Hubic se făceau auzite în biserica romano-catolică "Sf. Maria" din Oradea. A ţinut bagheta de dirijor cu o mână fermă, calmă şi iubitoare până la începutul anilor 1990, când, treptat, a trecut pe umerii fiicei sale dulcea povară a arhitecturării vocilor celor ce compuneau Corala Francisc Hubic. În anii din urmă, mai ales, ne-am bucurat de excepţionala cizelare a Coralei, aflată mereu sub semnul spiritual al bisericii greco-catolice, graţie profesionalismului şi dăruirii exemplare a profesorului Iuliu Oros şi a fiicei sale, profesoară de muzică şi ea, Irinel Băjenaru Oros. Despre cei ce au cântat şi cântă acum în Corală aş vrea să scriu cu un alt prilej, pentru că merită să se ştie cât de preţioasă este astăzi bucuria de a te dărui, prin cântul tău, lui Dumnezeu şi celorlalţi, ştiuţi sau neştiuţi, în mod gratuit şi necondiţionat. Acea bucurie de a-ţi trăi vocaţia până la capăt cu o eliberatoare deschidere spre fraţii întru Hristos făcută de acolo de sus, din corul bisericii greco-catolice "Sf. Nicolae" din Oradea sau în lumina festivalurilor de muzică religioasă din oraşele europene. Acum doresc doar să evoc lumina unui om de o desăvârşită eleganţă spirituală, lumina unui zâmbet cum numai înţelepţii îl au, cu glas de alint, de o căldură fără egal, dar de o inflexibilă fermitate, cu un umor tandru, un om de o bunătate adâncă, discretă, fără gesturi largi, cu un simţ muzical de o extraordinară fineţe, adevărat mentor al mirabilei sale familii muzicale. Cei care l-au cunoscut fie la catedră, fie la pupitrul dirijoral, fie în cadrul familial (elevi, studenţi, prieteni) îi spuneau, cu admiraţie şi tandreţe, "Lordul". Asta şi era, un lord al muzicii, al devoţiunii, al unei impecabile ţinute nu doar vestimentare (deşi aceasta era o expresie revelatoare a farmecului personalităţii sale) ci mai ales morale şi spirituale. Ne-a părăsit un mare domn din "vechea gardă", din generaţia, tot mai subţire, a celor ce nu ne lasă să uităm cu totul cuvinte ca demnitate, înţelepciune, curaj, angajament, onoare. Închei acest modest omagiu pe care, cu durere şi cu dragoste, îl aduc muzicianului şi profesorului Iuliu Oros cu cuvintele aceluiaşi neuitat Episcop Vasile Hossu, evocate de o foarte bună cunoscătoare a destinului artistic al Coralei Francisc Hubic, e însăşi coristă a Coralei, doamna Marilena Prigoreanu: "Nu-i plângeţi pe coriştii voştri plecaţi la Domnul, pentru că, încetul cu încetul, corul se transmută în cer". Acum a plecat într-acolo şi dirijorul lor. Acestea au fost cuvintele ce mi-au fost încredinţate, acestea sunt cuvintele pe care vi le încredinţez şi eu Dumneavoastră, celor care continuaţi să credeţi ca "frumuseţea va mântui lumea".