Eurodeputatul Laszlo Tokes şi-a îmbogăţit joi „colecţia” de steaguri arborate în balconul biroului său din Oradea, de această dată arborând un drapel „al Ardealului”, în ziua şi la ora la care românii din Oradea sărbătoreau intrarea în oraş a trupelor române, în frunte cu generalul Traian Moșoiu.
Actualitate
25 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie - Ambasadorul Germaniei, la Oradea
Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, s-a aflat ieri, în vizită la Oradea. Excelenţa Sa a fost însoţit de o delegaţie compusă din Rolf Maruhn, consulul Germaniei la Timișoara și Matthias Mau, şeful Secţiei Juridice și Consulare din cadrul Ambasadei Germaniei la Bucureşti.
- 20 Aprilie 2017
- Citeste
20 aprilie 1919. Intrarea trupelor române în Oradea. 20 aprilie 2017 - Bihari Napló boicotează festivităţile
Într-un editorial semnat de redactorul Pap István în ediţia de azi, joi, 20 aprilie, cititorii ziarului de limbă maghiară sunt anunţaţi că ziariştii Bihari Napló nu vor transmite nicio informaţie despre evenimentele organizate în cinstea intrării trupelor române conduse de generalul Traian Moşoiu în Oradea, pe 20 aprilie 1919.
- 20 Aprilie 2017
- Citeste
Ciclonul din zona Mării Mediterane a readus iarna în unele zone din Bihor - Drumuri închise
Trei sectoare de drum judeţean au fost închise, ieri, circulaţiei rutiere din cauza condiţiilor meteo şi a stării proaste a căii de rulare. De asemenea, ieri s-a intervenit cu utilaje de deszăpezire în urma lapoviţei şi a ninsorilor căzute în zonele de deal și de munte.
- 19 Aprilie 2017
- Citeste
Orchestra Rapsodia Bihoreană, invitată la Satu Mare - Concert aniversar „Nicolae Mureșan”
Vineri, 21 aprilie, Orchestra Rapsodia Bihoreană, sub bagheta dirijorului Liviu Buțiu, este invitată la Satu Mare să acompanieze un adevarat regal folcloric, cu ocazia aniversarii a 40 de ani de activitate artistică a celui mai emblematic interpret din zona Codrului - Nicolae Mureșan.
- 19 Aprilie 2017
- Citeste
Admiterea în instituţiile de învăţământ ale MAI - Alege cariera militară!
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, cu sediul în municipiul Oradea, strada Parcul Traian nr. 18, organizează recrutarea candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne - sesiunea 2017.
- 19 Aprilie 2017
- Citeste
Timpii de aşteptare: 240 pentru camioane şi 50 pentru autoturisme - Aglomeraţie în Borş
Punctele de trecere a frontierei din judeţul Bihor au fost din nou aglomerate, ieri, timpii de aşteptare fiind de 50 de minute la autoturisme şi de patru ore (240 min.) la camioane. Cele mai mari cozi au fost în Borş, aici fiind deschise trei artere la intrarea în ţară şi şapte la ieşire.
- 18 Aprilie 2017
- Citeste
Dezbatere la Librăria Humanitas - Tezaurul României de la Moscova
Librăria Humanitas invită orădenii duminică, 23 aprilie, la o dezbatere care va acoperi ultimii o sută de ani din istoria negocierilor pentru restituirea tezaurului românesc trimis în 1916 și 1917 la Moscova pentru protejarea valorilor statului român și rămas în mare parte nerecuperat până azi. Invitaţii dezbaterii sunt jurnalistul Marian Voicu şi lectorul universitar Mihai Maci.
- 18 Aprilie 2017
- Citeste
Zeci de misiuni ale pompierilor în perioada Sărbătorilor - Depozit în flăcări
Un depozit a fost cuprins de un incendiu, duminică, în Oradea, flăcările distrugând în totalitate o hală de dpozitare. Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje de stingere cu apă şi spumă, urmând acum să stabilească de la ce a pornit focul.
- 18 Aprilie 2017
- Citeste
Pompierii recomandă cetăţenilor să rămână calmi - Atenţie la sirene!
IGSU va desfășura în intervalul 18-21 aprilie a.c. un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.
- 17 Aprilie 2017
- Citeste


