Baza de date sociale a Oradiei, "registrul" pe care îl ţine de câţiva ani buni Administraţia Social Comunitară Oradea (ASCO), a ajuns în prezent să cuprindă peste un sfert din populaţia urbei, şi anume aproximativ 75.000 de persoane. Baza de date sociale cuprinde mai multe categorii de persoane, printre care se numără: persoane cu dizabilităţi, persoanele care beneficiază de cantină socială, ajutor social, ajutor de urgenţă. Tot aici sunt cuprinse persoanele care au solicitat o locuinţă socială, pensionarii şi, nu în ultimul rând, persoanele fără adăpost, respectiv cerşetorii. Astfel, categoria cea mai consistentă este reprezentată de pensionarii urbei, numărul acestora fiind de aproximativ 50.000. Aceştia sunt urmaţi îndeaproape de asistenţii personali şi persoanele cu handicap grav, mediu şi uşor, care sunt în număr de circa 6.000 de persoane, beneficiarii de ajutor social şi cantină socială în anul 2006, 650, respectiv 380/persoană/lună (pentru cantină). În baza de date sociale ASCO mai figurează 2150 de persoane care au beneficiat în ultimii trei ani de ajutor de urgenţă, aproximativ 700 de beneficiari şi solicitanţi de locuinţă socială, circa 1.000 de persoane care au solicitat alocaţie pentru familie monoparentală, peste 1.400 care au dreptul la alocaţie complementară, precum şi circa 3.000 de mame care beneficiază de indemnizaţia acordată pentru creşterea copilului. Totodată, din evidenţele ASCO nu lipsesc cerşetorii, în număr de 8000, precum şi persoanele cărora li s-au suportat cheltuielile de înmormântare în ultimii trei ani, numărul acestora fiind de 39.