Cu ocazia  Zilei Mondiale a Mediului, Primăria municipiului Oradea organizează în perioada 31 mai - 6 iunie 2012  o serie de acţiuni. În perioada 31 mai - 6 iunie va avea loc, în holul Primăriei Oradea expoziţii de desene ale elevilor din şcolile orădene. În 5 iunie 2012 este programată o masă rotundă de la ora 13.00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea având ca temă "Importanţa colectării selective a deşeurilor în municipiul Oradea". În cadrul mesei rotunde se vor prezenta managementul deşeurilor în municipiul Oradea, tipurile de deşeuri de ambalaje, precum şi semnificaţia culorilor igloourilor primite prin protocolul cu ECO ROM- RER Ecologic-ECO Bihor. De asemenea, va avea loc şi prezentarea dispozitivului de presare a PET-urilor de către elevii  Şcolii "Ioan Slavici" din Oradea.