Un grup de 37 de persoane, dintre care majoritatea liceeni şi studenţi olandezi, şi-au început vacanţa într-un mod mai puţin obişnuit. Ei au decis ca prima parte a vacanţei lor să o petreacă în judeţul nostru, oferind întregul
Actualitate
Conducerea maternităţii promite să achite 600 de milioane lei în luna august
Din cauza celor 3 miliarde de lei pe care le datorează furnizorului de apă rece, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea riscă să i se restricţioneze, începând cu data de 1 august, furnizarea apei. Ieri, directorul Maternităţii oră
- 25 Iulie 2003
- Citeste
La Oradea, un parteneriat ce a dat roade: Minicantină socială pentru copii şi vârstnici
Miercuri, a avut loc inaugurarea oficială a minicantinei sociale de lângă Căminul Social Temporar nr.1, din Oradea. Această cantină a fost deschisă pentru a veni în spijinul copiilor şi vârstnicilor care sunt cazaţi în cămin ş
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Din septembrie, un tramvai care va aduce informaţii călătorilor
Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni (BCC) Oradea, care a luat fiinţă acum nouă luni, la iniţiativa Fundaţiei Ruhama, a desfăşurat, până în prezent, o amplă şi activă politică de informare a tuturor celor care au apela
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Poliţia de frontieră - la 139 de ani
În urmă cu 139 de ani, la 24 iulie 1864, Alexandru Ioan Cuza realiza unirea contingentelor grănicerilor din Moldova şi Muntenia, un eveniment semnificativ, care reprezintă înfiinţarea instituţiei moderne a grănicerilor şi, în prezent, Ziua P
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Întreruperi în furnizarea apei calde
Sâmbătă, 26 iulie 2003, între orele 08.00-18.00, se va întrerupe furnizara apei calde la consumatorii racordaţi la punctele termice: 304, 308, 309, 311, 315, 316, din cauza unor lucrări la reţeaua primară. Vor fi afectaţi consumatorii situaţ
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Telecomunicaţii întrerupte
Direcţia de Telecomunicaţii Bihor continuă lucrările de modernizare a reţelei de telecomunicaţii din Oradea. În acest sens, în perioada 25-26.07.2003, parţial vor fi posibile întreruperi de scurtă durată a serviciului telefonic în
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Comunicat din partea Centrului Militar Zonal Bihor privind obligaţiile absolvenţilor instituţiilor civile de învăţământ superior recunoscute de stat
Pentru clarificarea situaţiei militare şi actualizarea datelor de evidenţă (socio-profesionale, familiale şi de orice natură) a recruţilor absolvenţi de învăţământ superior, aflaţi în evidenţa Centrului Militar Zonal
- 25 Iulie 2003
- Citeste
Întreruperile de energie electrică suplimentare în intervalul 24.07.2003-25.07.2003
1. CEMIMJT MUNICIPAL 24.07.2003, orele 6.00-7.00, loc. Oradea: cartier Episcopia Bihor orele 08.00-16.00, loc. Oradea: str. Leagănului, B.P. Haşdeu, Partenie Cosma, Progresului (p.) 25.07.2003, orele 6.00-7.00, loc. Oradea: cartier Episcopia Bihor orele 07.00-17.00, loc. Oradea: str. M
- 24 Iulie 2003
- Citeste
Repartizarea pierderilor, naşte dispute între asociaţii şi proprietari
O problemă veche, mereu în actualitate Mai mulţi locatari ai asociaţiilor de proprietari, din Oradea, au revenit cu o întrebare care a fost deseori dezbătută: "Cum se repartizează pierderile de la asociaţie?" Unele asociaţii repartizează chel
- 24 Iulie 2003
- Citeste


