Astăzi, alte cinci perechi de tineri se vor prezenta în faţa ofiţerilor Serviciului Stării Civile al Primăriei Oradea, pentru a oficia cununia civilă. Cei zece tineri care se vor căsători azi sunt: Mihaela Ioana Paşcalău - Pfeiler Robert
Actualitate
Conferinţă de deschidere a cursurilor yoga
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea a găzduit sâmbătă, la ora 17.00, conferinţa de redeschidere în oraşul nostru a cursurilor Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.). La manifestare au participat aproximativ
- 04 Octombrie 2004
- Citeste
Soluţiile de netrimitere în judecată vor fi comunicate autorilor sesizărilor
Procurorii vor fi obligaţi să comunice în întregime ordonanţele şi rezoluţiile de netrimitere în judecată persoanelor care au făcut sesizările respective, astfel încât să fie asigurată exercitarea dreptului de a face
- 04 Octombrie 2004
- Citeste
Mai multe drepturi pentru procurorii parchetelor superioare
Procurorii parchetelor superioare pot interveni în anchetele instituţiilor inferioare, pot infirma actele şi măsurile acestora, ca urmare a modificării, prin Ordonanţă de urgenţă, a unui articol din Codul de procedură penală, adoptată &ici
- 04 Octombrie 2004
- Citeste
CSM a preluat toate atribuţiile privind cariera magistraţilor
Ministrul Justiţiei Cristian Diaconescu şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au semnat, zilele trecute, Protocolul privind predarea atribuţiilor administrativului justiţiei către forul reprezentativ al judecătorilor şi procurorilor. Diaconescu
- 04 Octombrie 2004
- Citeste
Hotărârile definitive pot fi atacate prin contestaţie în reformare
Hotărârile definitive, luate în 15 cazuri precizate prin lege, pot fi atacate prin contestaţie în reformare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către inculpat sau procuror, au stabilit, tot joi, deputaţii, la dezbaterea pe articole a
- 04 Octombrie 2004
- Citeste
Când puteţi beneficia gratuit de vizitele medicului de familie la domiciliu?
Contractul-cadru pentru anul 2004 prevede anumite situaţii în care medicul de familie are obligaţia să se deplaseze la domiciliul pacienţilor, fără a pretinde bani pentru serviciile acordate. Această categorie de vizite la domiciliu este decontată de Cas
- 04 Octombrie 2004
- Citeste
Enigmatici şi cuminţi, pensionarii strâng din... dinţi
"Cine nu are bătrâni să-şi cumpere" a devenit sloganul tuturor partidelor aflate în cursa electorală, care au înţeles ca acest dicton să şi-l însuşească ad literam. Astfel că, într-un an electoral, mai toţi politici
- 02 Octombrie 2004
- Citeste
O altă durere de cap pentru gospodari: livada de duzi a municipiului Oradea, cuibuşor de bălării
La ieşirea din Oradea, pe Calea Aradului, pe partea dinspre Aeroport, există un teren, cu o suprafaţă de ordinul hectarelor, ce se intersectează cu drumul de centură. Aici au fost cândva 50 ha de teren şi o livadă de duzi bine pusă la punct, apa
- 02 Octombrie 2004
- Citeste
Studenţii orădeni îşi reiau locul în amfiteatre
Universităţile sună adunarea! Lavinia HEBRIŞTEAN Ca în fiecare an, ziua de 1 octombrie a fost marcată de cadrul festiv al debutului noului an universitar. La festivităţile inaugurale organizate de cele două universităţi oră
- 02 Octombrie 2004
- Citeste


