Data de 27 ianuarie reprezintă Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Porţile celui mai mare lagăr nazist de exterminare, Auschwitz-Birkenau, au fost dărâmate de armata sovietică, pe 27 ianuarie 1945.

Marcarea acestei comemorări a fost decisă prin Rezoluția numărul 60/7 adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Națiunilor Unite (ONU) la data de 1 noiembrie 2005. Se impune să cunoaștem ororile la care au fost supuși evreii orădeni: impunerea legilor antievreiești, ghetoizarea, deportarea și eliminarea lor sistematică în lagărele morții.

Impunerea Dictatului de la Viena (30 august 1940), prin care partea de nord a judeţului Bihor - care includea şi oraşul Oradea - a intrat în componenţa Ungariei horthyste, a avut consecințe din cele mai tragice asupra locuitorilor evrei. Populația orașului Oradea număra aproximativ de 90.000 de locuitori, din care în jur de 25.000 erau evrei. După 1940, prevederile legilor antisemite care au fost adoptate în Ungaria s-au extins și asupra evreilor din Transilvania de Nord.

În anul 1944 Oradea a fost pustiită de locuitorii evrei. Din Oradea şi împrejurimi au fost deportaţi 30.000 de evrei.  Încă din 19 martie 1944 evreilor li s-a interzis să părăsească localitatea de domiciliu. Toţi cei care erau găsiţi în drum spre casă, în trenuri, în gări, erau arestaţi şi internaţi, fără să mai poată lua legătura cu familia. Dispoziţiile anti-evreieşti au fost înăsprite, urmărindu-se înlătu­rarea totală a evreilor din viaţa economică şi socială a orașului. La 5 aprilie 1944 s-a dispus obli­gativitatea purtării semnului distinctiv al stelei galbene de către evrei. O zi mai târziu, au avut loc și în Oradea arestări masive de evrei, care au continuat şi în zilele următoare sub acuzaţia falsă că evreii „au sabotat eforturile de război”.  La 16 aprilie 1944 s-a dispus prin hotărâre guvernamentală sechestrarea tuturor averilor evreieşti. La 30 aprilie 1944, Gyapay László, viceprimarul orașului a declarat: „Dacă mi se va da mână liberă, în trei zile voi înălța ghetoul, iar în alte patru, voi așeza în el pe evreii din Oradea”. Închiderea evreilor în ghetou a început la 3 mai 1944 şi s-a încheiat pe 9 mai 1944. Orașul a devenit „judenfrei” (fără evrei), așa cum își doreau guvernanții, conform mesajului prefectului Károly Rajnay-Reiner, din data de 17 mai 1944: „Eu am văzut azi desfăşurându-se în faţa ochilor mei un nou oraş Oradea (....), este noul oraş naţionalist Oradea în care nu mai sunt evrei pe stradă. Averea evreilor a încetat să mai fie averea lor... Trebuie să se schimbe nu numai imaginea străzii, ci şi gândirea oamenilor”.  

Ghetoul a fost instalat în așa-numitul „cartier evreiesc”, având drept centru sinagoga ortodoxă de pe actuala stradă Mihai Viteazul. Construcţia ghetoului a început la 3 mai 1944 şi s-a terminat în două zile, prin împrejmuirea cu un gard de lemn, înalt de 2 metri. În acest spațiu, privați de hrană, în condiții mizere, au fost constrânși să locuiască aproape 25.000 de evrei. Regulamentul de ordine interioară, din care redăm unele dispoziții, era drastic. „Ghetoul este păzit de jandarmi. Cei ce încearcă să părăsească fără permisiune, în loc interzis sau fără să fie însoţiţi de jandarmi, vor fi împuşcaţi de jandarmi. Legătura cu lumea exterioară este complet întreruptă. ... Fiecare poate locui numai în casa şi camera ce i-a fost repartizată. ... În ghetou trebuie să fie linişte şi în timpul zilei. Sunt interzise strigătele, zgomotul, cântatul, certurile. Între deşteptare şi stingere ghetoul trebuie să fie pustiu şi mut. ... Cine nu respectă ordinele va fi trimis în lagăr de pedeapsă”.

Cea mai zguduitoare perioadă a vieții din ghetou a început atunci când s-a înființat biroul de cercetări al jandarmeriei, numit „Dreher” sau „Monetăria”. Biroul s-a instalat în fostele încăperi ale fabricii de bere „Dreher-Haggenmacher”. Aici au fost amenajate camere de tortură în care cei chemați să facă declarații cu privirea la starea bunurilor personale erau supuși la cele mai inumane pedepse.

În ultimele zile ale lunii mai 1944 a început deportarea evreilor. Punctul de tranzit a fost stabilit în parcul Rhėdey (azi parcul Nicolae Bălcescu). „Trenurile morții” au pornit din Oradea în intervalul 25 mai și 3 iunie. Zilnic se îndreptau spre lagărele de concentrare, în cele mai umilitoare condiții, câte 2.500-3.000 de evrei. Majoritatea evreilor din Bihor au fost deportați în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau.

Odată cu încheierea războiului, aproximativ 2.000 de supraviețuitori s-au întors în oraș. Suferinţa populaţiei evreieşti avea să fie prelungită. Majoritatea sufereau de diverse boli și afecțiuni, cauzate de condițiile inumane din ghetouri și lagărele de concentrare, precum și din detașamentele de muncă din timpul războiului. Reintegrarea în drepturi a populaţiei evreieşti a fost lentă şi parţială.

Suferințele lor nu trebuie uitate niciodată! Amintirea unor fapte istorice precum Holocaustul este utilă pentru a fi conștienți de un fapt înfricoșător, dar real: acea groază s-ar putea întâmpla din nou. Ziua internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului reprezintă un reper în conștientizarea faptului că ura produce oroare, iar extremismul ideologic atrocităţi.

Diana Iancu

Muzeograf la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea-Complex Muzeal, secţia Muzeul Oraşului Oradea