Dictatul de la Viena şi măcelul de la Diosig La Diosig, localitate de frontieră, retrăieşti uşor evenimentele tragice petrecute acum 65 de ani, la numai câteva zile după odiosul Dictat de la Viena, prin care a fost ruptă din trupul Ţării part
Actualitate
Ministrul Codruţ Şereş, la depozitul de materiale radioactive de la Băiţa
Ieri, ministrul Economiei şi Comerţului, conservatorul Codruţ Şereş, a făcut o scurtă vizită în judeţul nostru, obiectivele care l-au interesat pe înaltul responsabil de la Bucureşti fiind CET 2 Oradea şi S.C. Băiţa S.A.
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Efectivele scăzute de preşcolari afectează catedrele dascălilor
Cu toate că mai sunt doar câteva zile până la începerea noului an şcolar, sunt unităţi de învăţământ care nu ştiu dacă vor putea realiza numărul de clase pe care şi l-au propus pentru acest an. În atare c
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Arta fotografică orădeană - reprezentată în lume
Artistul fotograf Teodor Radu Pantea (E.FIAP) ne-a reprezentat cu cinste la o expoziţie internaţională din Georgia, SUA, orădeanul fiind antrenat într-un circuit de expoziţii intitulat "Norga", format din şase saloane de artă fotografică, în Woodst
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Formaţia Kim, în concert
Astăzi, de la ora 21.00, va avea loc concertul formaţiei "Kim", în Hoochie Coochie Man, str. Eminescu nr. 8. Membrii formaţiei sunt: B?der Oliver (chitară), Gy?rf?s Levente(pian), Haraji Adalbert (bas) şi G?rbe J?zsef (percuţie).
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Derby-uri la Sântion şi Ţeţchea
Divizia D programează astăzi şi mâine partidele etapei a III-a, cele mai interesante dueluri fiind programate la Sântion, unde satelitul formaţiei Lotus Felix, fără nici un punct după două runde, va întâlni satelitul divizionarei B, L
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Atestarea - emblema forte în circuitul comercializării
Protejarea produselor tradiţionale * În Bihor sunt identificaţi aproximativ 40 de agenţi economici care, în domeniul alimentar, oferă pe piaţă produse tradiţionale. * Până acum, există doar 19 atestate date pentru produse tradi#
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Câinii de la Spitalul Clinic de Copii, pericol pentru trecători
Un bărbat în vârstă de 79 de ani, Nicolae Danciu, din Oradea, a fost muşcat, în aceste zile, de unul dintre câinii care stau la poarta Spitalului Clinic de Copii Oradea. "Era aproximativ ora 19.00, când treceam prin faţa porţii spitalului, iar
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Licenţa de import-export pentru materialele explozive va fi eliminată
Regulile pentru importul şi exportul de materiale explozibile au fost modificate, noile prevederi intrând în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2005. Cea mai importantă modificare este eliminarea licenţelor de import-export pentru materialele de uz civil,
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Fucţionarii publici se pregătesc de noi proteste
Funcţionarii publici ameninţă că vor declanşa proteste la toamnă, pentru o majorare salarială de 50 la sută şi pentru modificarea legii funcţionarior publici, astfel încât aceştia să poată avansa în funcţie, &ici
- 03 Septembrie 2005
- Citeste


