Curier juridic Orice persoană căreia i s-a cauzat o vătămare printr-o infracţiune sau are cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni poate sesiza organele judiciare prin plângere, denunţ sau plângere prealabilă. De asemenea, organele de urmărire se
Actualitate
Vin zile reci şi ploioase
Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat prefecturile cu privire la răcirea vremii şi la căderea unor precipitaţii abundente, la sfârşitul acestei săptămâni. Potrivit meteorologilor, în aceste zile, până luni dimineaţă, vremea se va ră
- 25 Februarie 2006
- Citeste
Minorii pot călători în străinătate fără părinţi sau tutori
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au ajuns la un acord cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi cea a Cărăuşilor Particulari din România, îndreptând mai multe paragrafe din legea referitoare la "regimul liberei circulaţii a românilor în s
- 25 Februarie 2006
- Citeste
La Consiliul judeţean s-a instituit "legea lui halgas"
Licitaţie cu dedicaţie?! După anunţul furtunos al organizării licitaţiei privind vânzarea terenului de pe Calea Aradului în vederea realizării ansamblului rezidenţial promis în urmă cu un an, s-a aşternut cortina tăcerii, preşedintele CJ Bihor institui
- 24 Februarie 2006
- Citeste
Şase victime în urma unei coliziuni rutiere
Şase persoane au fost grav rănite, în urma unui accident petrecut, ieri, în comuna Avram Iancu, situată la limita dintre judeţele Bihor şi Arad. Microbuzul în care se aflau câţiva muncitori de la o mănăstire arădeană a fost lovit în plin de un autoturism
- 24 Februarie 2006
- Citeste
Şeful circulaţiei a fost tras pe dreapta
Primăria Oradea Coordonatorul Compartimentului trafic rutier şi circulaţie din Primăria Oradea, Aurel Faur, a fost mutat definitiv din departamentul respectiv şi retrogradat într-o funcţie inferioară pentru un an cu diminuarea corespunzătoare a salariului conform legisl
- 24 Februarie 2006
- Citeste
Mudura şi Papp spun Pa! arestului
"De la început magistraţii şi-au bătut joc de munca noastră", declară şeful DNA Oradea Magistraţii orădeni au respins, ieri, recursul înaintat de procurorii DNA care au solicitat emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele celor doi oameni de aface
- 24 Februarie 2006
- Citeste
Birou de coordonare ANL, la Oradea
Ministerul transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) va reorganiza structura teritorială a ANL, prin înfiinţarea a opt centre de coordonare la nivel naţional, posturile de conducere urmând să fie scoase la concurs în luna martie. Nemulţumit de activitatea
- 24 Februarie 2006
- Citeste
S-a încheiat faza pe municipiu la şah şi tenis de masă
Campionatul municipal de şah rezervat elevilor de la şcolile gimnaziale s-a încheiat, la capătul unor dispute extrem de echilibrate, dovadă că "sportul minţii" este la loc de cinste printre elevii orădeni. În întrecerea băieţilor, primele trei locuri au fost ocupa
- 24 Februarie 2006
- Citeste
Un copil de cinci ani şi-a pierdut viaţa înecat
Un copil de numai cinci ani, din Holod, a fost găsit decedat prin asfixiere de echipajul Ambulanţei solicitat de părinţii acestuia să intervină. Tragicul eveniment s-a petrecut miercuri după-amiază. Micuţul a căzut într-o groapă cu apă şi s-a înecat, fii
- 24 Februarie 2006
- Citeste


