Ministerul transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (MTCT) va reorganiza structura teritorială a ANL, prin înfiinţarea a opt centre de coordonare la nivel naţional, posturile de conducere urmând să fie scoase la concurs în luna martie. Nemulţumit de activitatea desfăşurată de ANL anul trecut, ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, a decis să reorganizeze oficiile teritoriale ale agenţiei. Noua structură a ANL va fi compusă din opt birouri de coordonare, dintre care două vor funcţiona în Capitală, iar celelalte în Brăila, Craiova, Piatra-Neamţ, Timişoara, Târgu Mureş şi Oradea. Noii manageri vor asigura legătura între administraţia centrală şi autorităţile locale şi vor răspunde direct de modul în care se desfăşoară activităţile ANL. Ministrul a amintit mai multe cazuri în care sute de apartamente deja finalizate nu au putut fi date în folosinţă din cauza lipsei utilităţilor şi a promis că nici o astfel de investiţie nu va mai porni fără să existe din partea autorităţilor locale garanţia asigurării acestora. În acest sens, primăriilor le va fi solicitat un calendar exact al programelor referitoare la asigurarea utilităţilor în noile locuinţe. MTCT a alocat anul trecut bugetelor locale aproximativ 400 de miliarde de lei vechi pentru amenajarea căilor de acces în cartierele ANL, dar 33 de miliarde de lei vechi au fost returnate, fondurile nefiind folosite. Potrivit estimărilor, anul acesta vor fi finalizate lucrările de construcţie pentru aproximativ 4.000 de apartamente prin ANL.