Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat prefecturile cu privire la răcirea vremii şi la căderea unor precipitaţii abundente, la sfârşitul acestei săptămâni. Potrivit meteorologilor, în aceste zile, până luni dimineaţă, vremea se va răci şi vor cădea precipitaţii însemnate cantitativ, fiind de aşteptat şi intensificări ale vântului. Vremea se va răci treptat în toată ţara, până la valori normale pentru sfârşitul lunii februarie. Precipitaţiile - a căror arie se va extinde şi vor cuprinde întreg teritoriul ţării - vor fi predominant sub forma de lapoviţă şi ninsoare.