Revolta muncitorilor de la Uzinele de Autocamioane Steagul Roşu din Braşov, care ieşiseră în stradă pe 15 noiembrie 1987, a produs un cutremur în vârful puterii comuniste. Trei studenţi de la Facultatea de Silvicultură s-au solidarizat cu cei 61 de capi ai revoltei care fuseseră arestaţi, cerând public ca ei să nu fie executaţi. Mâine, 22 noiembrie, se împlinesc 25 de ani de la momentul în care bihorenii Lucian Silaghi şi Horia Şerban, precum şi clujeanul Cătălin Bia s-au aşezat pe o bancă din  campusul braşovean, exprimându-şi susţinerea faţă de revendicările muncitorilor.

Revolta s-a declanşat în noaptea de 14/15 noiembrie, când muncitorii din schimbul trei de la "Steagul Roşu" şi-au expimat nemulţumirea faţă de condiţiile precare de trai, peste care s-a aşternut şi neplata salariilor. Dimineaţa, când au ieşit pe poarta uzinei, revendicările au dobândit un caracter complex, de ordin politic. Muncitorii au mărşăluit spre centrul oraşului, cântând "Deşteaptă-te, române!". În faţa refuzului autorităţilor de a dialoga cu muncitorii, aceştia din urmă au devastat sediul Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român. Au dat foc portretului lui Ceauşescu, au spart birouri în care au găsit, spre uluirea şi revolta lor, fructe exotice - banalele portocale şi banane -, prohibite pentru românii de rând. A urmat represiunea: peste 300 de persoane au fost arestate, anchetate, torturate în beciurile Miliţiei şi Securităţii. A existat temerea că cei 61 de muncitori identificaţi drept capi ai revoltei urmau să fie executaţi, însă solidarizarea studenţilor braşoveni şi opinia publică mondială a determinat autorităţile să renunţe la această decizie, mutându-i în alte localităţi. La câteva zile de la acele evenimente, cei trei studenţi silvicultori s-au solidarizat cu arestaţii. Unul dintre ei a fost Lucian Silaghi, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici - Filiala Bihor, care a primit săptămâna trecută, alături de colegii săi, diploma de Cetăţean de Onoare al municipiului Braşov. "La o săptămână de la revolta muncitorilor, pe 22 noiembrie, în jurul orei 12.50, Cătălin Bia stătea pe o bancă din faţa Cantinei din Complexul Memorandumului, când toţi studenţii mergeau la masă. Alături de el se afla o pancartă mare pe care scria: "Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară". M-am aşezat lângă Bia şi l-am întrebat dacă s-a gândit bine. Din interiorul cantinei a venit şi Horia Şerban şi s-a aşezat lângă noi. Am stat aşa 20 de minute, ne-au văzut sute de studenţi", povesteşte Lucian Silaghi. O patrulă de miliţie înarmată a pus punct acţiunii, cei trei fiind invitaţi să-i urmeze cu menţiunea să nu îndrăznească să evadeze, că se va "face uz de armă". Cei trei studenţi au fost duşi în garajul Rectoratului, în aşteptarea "dubei", unde şi-a făcut apariţia prorectorul, care pe „un ton plângăcios" le-a reproşat studenţilor: "Ce ne-aţi făcut? Ce ne-aţi făcut?". În câteva minute, zona a fost împânzită de echipajele antitero. "Abia peste 2 ani am aflat că, în timp ce noi eram în garaj, cele 7 echipaje antitero îi împingeau cu bastoane cu şocuri electrice către cămine pe colegii noştri de la Silvicultură, care cereau eliberarea noastră", ne-a relatat Lucian Silaghi. Cei trei studenţi au fost duşi la Inspectoratul de Miliţie Braşov, unde era prezent generalul Nuţă. Ancheta s-a desfăşurat de la 14.30 la 21.00 sub o permanentă stare de intimidare: bastoane scoase la vedere, gemete din birourile alăturate, câini de lup care lătrau. Au fost ţinuţi peste noapte într-o încăpere cu un scaun, abia în dimineaţa de 23 noiembrie, fiind introduşi într-o celulă. "În jurul orei 11.00 am fost duşi la Rectorat, unde am fost informaţi că am fost exmatriculaţi pe perioadă nedeterminată pentru abatere gravă disciplinară. De asemenea, am fost siliţi să semnăm un angajament că, dacă vom recidiva, vom fi condamnaţi la 6 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa ulterioară", spune preşedintele AFDPR Bihor. În jurul orei 17.00, tinerii au fost urcaţi în tren către casele părinteşti. Cătălin Bia a fost preluat de miliţieni la Cluj, iar Lucian Silaghi şi Horia Şerban au ajuns la Oradea, fiind transferaţi la sediul Miliţiei din Parcul Traian. Colonelul Telente i-a supus pe cei doi unei percheziţii corporale generale, cum nici cei de la Braşov nu i-a supus, o procedură absolut inutilă, menită a-i umili. Lucian Silaghi a fost nevoit să lucreze timp de doi ani ca muncitor necalificat la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Bihor. Însă cele mai grele suferinţe, mai ales morale, le-au îndurat părinţii. Cei trei eroi au fost omagiaţi săptămâna trecută într-o ceremonie festivă organizată de Asociaţia 15 noiembrie. Bia este inginer silvic în Cluj, iar Horia Şerban s-a întors, după 17 ani, din Canada, stabilindu-se la Cihei în această vară, iar Lucian Silaghi este director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor.