Mai multe familii din localitatea Alparea s-au trezit cu grădinile şi anexele inundate, apa ajungând şi la fântânile sau fundaţiile caselor, după ce un şanţ de scurgere a apei pluviale şi menajere a fost blocat de un alt localnic. Situaţia este mai veche, dar a
Actualitate
Proiectul Codului Fiscal va fi trimis Parlamentului în luna mai
Proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal va fi trimis Parlamentului în luna mai, unde dezbaterile trebuie să dureze maxim o lună, astfel încât Codul să poată fi publicat cel târziu la data de 1 iulie, a declarat, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor P
- 31 Martie 2006
- Citeste
Integrarea României în UE, sprijinită de P.S. Bercea
În perioada 20-25 martie 2006, P.S. Virgil Bercea a efectuat o vizită la Bruxelles, unde a participat la dezbaterile Comisiei Episcopilor Catolici Europeni. Fiecare ţară membră a Uniunii Europene are câte un episcop ca reprezentant în acestă comisie. În cadrul întâln
- 30 Martie 2006
- Citeste
Turneu triumfător al trupei "Iosif Vulcan" în Banat
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat Oradea (TSO) s-a întors triumfătoare dintr-un turneu efectuat, recent, în Timişoara şi Arad, cu piesa "Nevestele vesele din Windsor", de W. Shakespeare, în regia lui Victor-Ioan Frunză. În ambele oraşe, spectacolul s-a jucat cu casa
- 30 Martie 2006
- Citeste
Organizaţia judeţeană Bihor a UNCMRR, la ceas aniversar
Ieri, Sala festivă a Cercului Militar din Oradea a fost gazda unui eveniment important pentru membrii Uniunii Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere filiala Bihor, care au aniversat 15 ani de la înfiinţarea organizaţiei judeţene. Cu acest prilej a fost lansată şi Mon
- 30 Martie 2006
- Citeste
Acţiune de amploare pe "Şoseaua Morţii" Şoferii indisciplinaţi au căzut în "capcanele" Poliţiei Rutiere
Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor a organizat, ieri, o acţiune de amploare la care au participat toate echipajele din judeţul Bihor, adică nu mai puţin de 65 de poliţişti. Acţiunea preventivă a avut loc pe Şoseaua Borşului din Oradea şi a vizat depistarea şi san
- 30 Martie 2006
- Citeste
Piatră naturală, şi nu beton pentru malurile Crişului Repede
Ieri, în Sala Mare a Primăriei Oradea, s-a desfăşurat o nouă dezbatere privind proiectul de modernizare a malurilor Crişului Repede pe porţiunea Pod Dacia - Pod Centru. Astfel, reprezentanţi ai Direcţiei Ape Crişuri, ai Ordinului Arhitecţilor Bihor, ai Centrului de
- 30 Martie 2006
- Citeste
În această vară pavăm în famiglie Frate, frate, dar brânza-i pe bani publici
"Jurământul de credinţă" depus de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Gavrilă Ghilea, faţă de filiala PD condusă de primarul Petru Filip este pe punctul de a fi recompensat cu un contract public de peste 1,3 milioane de euro. Reabilitarea zonei centrale, scoas
- 30 Martie 2006
- Citeste
PSD Bihor mai pierde un consilier judeţean
Degringolada din PSD Bihor continuă. După ce primari, viceprimari, consilieri şi membri de rând au părăsit partidul, îndreptându-se spre partide aflate acum la putere, a venit şi rândul persoanelor din conducerea partidului. Astfel, la numai o zi după înscrierea
- 30 Martie 2006
- Citeste
Efectul viiturii dezbaterilor asupra malurilor Crişului
Ieri, în Sala Mare a Primăriei Oradea, a avut loc o dezbatere publică privind controversatul proiect de modernizare a malurilor Crişului Repede pe porţiunea Pod Dacia - Pod Centru. Astfel, reprezentanţi ai Centrului Regional de Supraveghere Ecologică "Munţii Apuseni" (CRSE) O
- 29 Martie 2006
- Citeste


